Dorin Recean a avut o întrevedere cu omologul său francez, Manuel Valls, joi, 31 ianuarie. În cadrul discuțiilor, la care au participat și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă și ambasadorul Moldovei la Paris, Oleg Serebrian, miniștrii au discutat posibilitatea semnării unui acord interministerial pe afacerile interne în iunie 2013.
Ministrul francez a salutat progresele obţinute de Republica Moldova în implementarea reformelor, a exprimat susţinerea procesului de negociere a regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii Moldovei şi a menţionat disponibilitatea MAI al Republicii Franceze de a colabora cu MAI al Republicii Moldova. Miniștrii au stabilit ca un grup de experţi francezi din cadrul MAI se va deplasa la Chişinău cu scopul consolidării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.
Potrivit MAI, ministrul francez de interne a acceptat invitaţia lui Dorin Recean de a efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, preconizată pentru luna iunie curent.
În perioada 1-3 februarie 2013, Dorin Recean va participa la Conferinţa de securitate de la München, unde va avea un şir de întrevederi cu şefii delegaţiilor participante. Ministrul Recean se va întîlni cu Ministrul Federal al Afacerilor Interne al Germaniei și cu Ministrul Afacerilor Interne a landului Bavarez.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.02.2013Franța și Moldova vor semna un acord interministerial de colaborare în domeniul afacerilor interne
Comentarii (0)