Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, va întreprinde o vizită oficială la Paris, în perioada 06-08 februarie curent, fiind prima vizită a conducerii Parlamentului Moldovei în Franța, după instaurarea guvernului socialist francez. Ultima vizita a unei delegații parlamentare în Franța a avut loc acum cinci ani și, de asemenea, a fost condusă de către șeful Legislativului, Marian Lupu.
În cadrul vizitei oficiale, Președintele Parlamentului Marian Lupu va avea o serie de întrevederi cu conducerea Adunării Naționale a Franței, cu reprezentanți ai Comisiei politică externă a legislativului francez, cu reprezentanții Adunării internaționale a Francofoniei, cu ai diasporei etc. La întrevederile cu reprezentanții conducerii statului francez vor fi abordate subiecte ce țin de suportul acordat de către Paris aspirațiilor de integrare europeană a țării noastre, inclusiv pe dimensiunea semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere, cât și liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.
Din delegația oficială a Parlamentului Republicii Moldova fac parte preşedintele Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană, Igor Corman, cât și reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.02.2013Marian Lupu va întreprinde o vizită oficială la Paris, în perioada 6-8 februarie
Comentarii (0)