Declaraţia a fost făcută de Sue Barett, directorul Departamentului Transport din cadrul BERD, în cadrul unei întrevederi cu Premierul Moldovei, Vladimir Filat. BERD și-a exprimat disponibilitatea acordării unui împrumut adițional întru susținerea investițiilor în sectorul drumurilor. A fost discutată posibilitatea acordării asistenței financiare pentru reabilitarea drumurilor în valoare de 150 mil. euro, în urma solicitării din partea Republicii Moldova, din 21 septembrie 2012.
„BERD își exprimă disponibilitatea de a oferi circa 150 mil. euro pentru reconstrucția a 213 km de drum. Acest proiect va fi cofinanţat împreună cu Banca Europeană de Investiţii, care va oferi alte 150 mil. Euro”, a menționat Sue Barett.
Sue Barett a menționat că BERD este dispusă să asigure elaborarea unui plan de reformare a CFM și să acorde suportul necesar pentru implementarea acestui plan, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții (BEI).
„Sîntem pregătiți să lansăm negocierile privind proiectul de reformare și optimizare a CFM. Acesta cuprinde inclusiv planul de reabilitare și renovare a vagoanelor din dotarea CFM. Vom oferi, împreună cu BEI, un împrumut în valoare de circa 50 milioane euro pentru modernizarea CFM”, a spus Sue Barett.
Proiectul prevede acțiuni de eficientizare a costurilor operaționale, scăderea lor cu pînă la 25 procente, prin implementarea eficienței energetice și optimizarea costurilor în alte domenii. Aceasta se va solda cu costuri mai reduse pentru consumatori și îmbunătățirea calității serviciilor.
În aceiași ordine de idei, reprezentantul Berd a exprimat disponibilitatea instituției de a contribui, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, la modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău.
Oficialii au vorbit și despre disponibilitatea Președintelui Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Suma Chakrabarti, de a vizita Republica Moldova.