Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu a avut astăzi o discuţie telefonică cu Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe al României. În cadrul convorbirii au fost discutate aspecte ce se referă la perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova, progresele înregistrate în implementarea reformelor, în procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere, dar şi a Acordului privind liberalizarea regimului de vize.
Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit situaţia din AIE. Preşedintele PL a precizat că în pofida crizei din Alianţa de guvernare, PL nu renunţă la obiectivul de integrare europeană a Republicii Moldova, menţionând că acesta reprezintă o prioritate absolută, aşteptată de cetăţeni.
“Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică pentru parcurgerea drumului de integrare europeană. Cetăţenii noştri trebuie să se bucure de toate drepturile şi libertăţile europene la noi acasă şi nu au nevoie de alegeri anticipate. AIE aparţine cetăţenilor Republicii Moldova şi reprezintă – în pofida tuturor dificultăţilor prin care trecem – suma speranţelor generale într-un viitor bun, într-un viitor european atât pentru noi toţi, cât şi pentru copiii noştri, pentru toate generaţiile viitoare”, a precizat Mihai Ghimpu.
Ministrul de Externe al României Titus Corlăţean a subliniat că România a fost dintotdeauna un avocat sincer şi dezinteresat al Republicii Moldova şi a susţinut, fără rezerve, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
România vrea ca Republica Moldova să meargă, cum e şi firesc, pe drumul european, a subliniat Titus Corlăţean. Ministrul Afacerilor Externe al României a menţionat că ar fi oportună o discuţie între componentele AIE în vederea găsirii unei înţelegeri pentru ca până la sfârşitul acestui an Republica Moldova să semneze acordurile cu UE. Titus Corlăţean a precizat că partenerii europeni îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu această situaţie. În context, Ministrul a spus că cunoaşte clasa politică de la Chişinău şi că aceasta este capabilă să depăşească criza.
Mihai Ghimpu s-a arătat optimist în privinţa viitorului AIE. „Preşedintele Comisiei Europene Hose Manuel Barosso şi Cancelarul Germaniei Angela Merkel au venit la Chişinău, demonstrând susţinere pentru AIE, dar nu pentru o alianţă cu comuniştii. Sunt sigur că AIE va rezista şi vom reuşi să implementăm în următoarea perioadă programul nostru de guvernare”, a menţionat Preşedintele PL, informează Departamentul Comunicare şi Imagine al PL.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.02.2013Mihai Ghimpu a avut o discuţie telefonică cu Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe al României
Comentarii (0)