Azi, 23 februarie, la Chişinău, s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Politic Naţional (CPN) al Partidului. Liberal Democrat din Moldova. Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe chestiuni, între care evoluţia situaţiei social-politice din ţară, realizarea agendei europene a PLDM, ajustarea componenţei CPN, a Comisiei de Cenzori şi Curţii de Etică şi Arbitraj.
Preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat, a făcut o prezentare a ultimelor evenimente şi a expus poziţia partidului faţă de acestea, reiterând necesitatea reformării AIE.
CPN a aprobat noi membri în organele de conducere. Petru Bodarev a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al PLDM.
La finele şedinţei a fost adoptată Declaraţia Consiliului Politic Naţional al PLDM cu privire la situaţia politică actuală, în care este condamnat şantajul politic, justiţia la comandă şi utilizarea instituţiilor statului în acest scop.
Consiliul Politic Naţional al PLDM declară următoarele:
PLDM este forţa şi spiritul Alianţei pentru Integrare Europeană şi rămâne fidel angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor Republicii Moldova.
PLDM acţionează constant pentru realizarea Programului său politic şi implementarea Programului de guvernare „Integrarea Europeană: Democraţie, Libertate, Bunăstare”.
PLDM condamnă şantajul politic, justiţia la comandă şi utilizarea instituţiilor statului în acest scop. Asemenea acţiuni creează tensiuni în societate şi provoacă neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului de drept.
PLDM consideră că demisia guvernului ar duce inevitabil la alegeri anticipate, şi, implicit, la încetinirea procesului de reforme şi a parcursului european al ţării noastre. Vlad Filat, Prim-ministru al Republicii Moldova şi Preşedintele PLDM, are mandatul din partea cetăţenilor pentru a implementa agenda de reforme şi de integrare europeană. Exprimăm sprijin deplin premierului şi echipei noastre guvernamentale.
PLDM face apel către partenerii din AIE să păstreze majoritatea pro-europeană din Parlament şi să contribuie, prin semnarea unui nou acord de alianţă, la exercitarea actului de guvernare cu maximă responsabilitate, eficienţă şi profesionalism.