Poliţia a descoperit un furt de circa 14 tone de porumb în valoare de aproximativ 2 milioane lei. Bănuiţi de infracțiune se fac trei tineri, de 30 – 35 ani, originari din raionul Criuleni şi Anenii Noi. Aceştia au fost încătuşaţi de poliție şi sunt cercetaţi penal pentru sustragerea seminţelor de porumb de la o întreprindere din satul Coșernița, Criuleni, specializată în producerea și comercializarea porumbului de calitate superioară pentru export.
În dimineaţa de 25 februarie, curent, Unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie din Criuleni a fost sesizată de proprietarul firmei care a declarat că din depozitul întreprinderii ar fi dispărut o cantitate impunătoare de porumb.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat grupul operativ, astfel, poliţia a stabilit că infracțiunea s-ar fi produs în perioada 23-24 februarie (zile de odihnă), suspecţii au pătruns în clădire prin culegere de chei şi ar fi sustras 14 tone seminţe de porumb ambalat în saci, în sumă de aproximativ 2 milioane lei.
La doar cîteva ore, poliţia a identificat făptaşii, unul dintre ei fiind anterior judecat pentru infracţiuni similare. Interogaţi de poliţie, suspecţii şi-au recunoscut vina, declarînd că seminţele de porumb, le-ar fi vîndut unor persoane din satul Boşcana, raionul Criuleni şi comuna Sîngera, municipiul Chişinău, avînd cu aceştia o înţelegere preventivă.
Porumbul a fost depistat și restituit proprietarului.
Pe acest caz, suspecţii sunt cercetaţi penal în baza art. 186 al. 5 Cod Penal RM. Conform legislaţiei, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni, riscă o pedeapsă cu privaţiune de libertate de la 7 la 12 ani, informează Centrul de presă al DP MAI.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
27.02.2013Riscă o pedeapsă cu privaţiune de libertate de la 7 la 12 ani pentru furt de porumb în valoare de aproximativ 2 milioane lei
Comentarii (0)