Trimite e-mail | Printeaza
Politic
05.03.2013

Marian Lupu: Confirm public invitaţia către PL şi PLDM să ne aşezăm la masa de negocieri

Marian Lupu: Confirm public invitaţia către PL şi PLDM să ne aşezăm la masa de negocieri

Astăzi, democraţii au votat pentru exprimarea neîncrederii faţă de premierul Vlad Filat”, a declarat liderul Partidului Democrat, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filat a fost adoptată de către plenul Parlamentului.

“A fost un vot contra actului de deturnare de fonduri, împotriva corupţiei, împotriva utilizării resurselor administrative în interese politice, împotriva dezastrului pe care cineva încearcă să-l numească reformă în educaţie, dar este o antireformă, împotriva dezastrului din sănătate şi agricultură şi multe altele”, a spus Marian Lupu.

Liderul democrat a precizat că, “pe 13 februarie, însuşi premierul a distrus AIE, ceea ce a dus la votul de neîncredere dat astăzi în plenul Parlamentului”.

Totodată, preşedintele Partidului Democrat a reiterat invitaţia către  PL şi PLDM la negocieri pentru a discuta despre paşii de mai departe, după demiterea guvernului Filat. „Confirm public invitaţia către PL şi PLDM să ne aşezăm la masa de negocieri, ora 19.00”, a declarat el.

Liderul democrat a subliniat însă  că nu există posibilitatea ca Vlad Filat să fie înaintat spre un nou mandat de premier. „Toate discuţiile şi negocierile erau orientate spre un astfel de scenariu (premierul Filat să fie înaintat spre un nou mandat după demiterea guvernului şi negocieri) dacă pleca benevol. Din momentul în care această ofertă nu a fost auzită, nu mai există posibilitate pentru astfel de scenarii. Urmează negocieri, schimbări radicale de atitudine, de acţiune, guvernare fără telefon”, a adăugat Marian Lupu.

Conform Regulamentului Parlamentului, în termen de 3 zile, prim-ministrul trebuie sa prezinte preşedintelui RM demisia Guvernului, informează un comunicat PDM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus