Lucrările celei de-a treia Reuniune a Adunării Parlamentare Moldova – Polonia au fost deschise de către preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului, copreședinte al Adunării Parlamentare Moldova – Polonia, Igor Corman. Igor Corman a relevat trendul ascendent al bunelor relații de colaborare dintre Moldova și Polonia, inclusiv pe dimensiunea parlamentară și a specificat că, pe parcursul ultimilor ani, Republica Moldova a beneficiat de o atenţie sporită din partea Poloniei, dovadă fiind și recenta vizită la Chişinău a Preşedintelui polonez Bronisław Komorowski.
Președintele Parlamentului, Marian Lupu, prezent la eveniment, a menționat că Polonia este unicul partener internațional al Republicii Moldova cu care Legislativul desfăşoară o activitate de cooperare la nivel de instituţii. Adunarea este o platformă ce ne permite să amplificam dialogul politic şi să contribuim la dezvoltarea şi implementarea agendei bilaterale pe multiple planuri. Timp de doi ani, aceasta s-a transformat într-un adevărat for de schimb de opinii, în special în domeniul integrării europene, a menționat Marian Lupu, informează un comunicat al Legislativului.
Pe finalul lucrărilor reuniunii, Copreședinții Adunării Parlamentare Moldova – Polonia, Igor Corman și Andrzej Halicki, au semnat Declarația comună a Adunării Parlamentare a Republicii Polone şi a Republicii Moldova. În Declarație se menționează:
”Adunarea Parlamentară a Republicii Polone şi a Republicii Moldova, reunită la Chişinău, la 11 martie 2013, în cea de-a III-a Sesiune,
Apreciind înalt calitatea dialogului politic dintre Republica Moldova şi Republica Polonă şi reafirmând interesul al ambelor ţări pentru extinderea şi diversificarea relaţiilor bilaterale în diverse domenii;
Recunoscând prioritatea Republicii Moldova, ca stat membru al Parteneriatului Estic, pentru asistenţa pentru dezvoltare oferită din partea Poloniei, şi exprimând satisfacţia faţă dezvoltarea colaborării economice polono – moldoveneşti;
Subliniind importanţa crucială a reformelor democratice în curs de desfăşurare în Moldova, a modernizării şi alinierii la standardele europene necesare în procesul de integrare europeană precum şi reiterând sprijinul Republicii Polonia în aspiraţia Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană;
Speră că Summit-ul de la Vilnius (noiembrie 2013) va consacra aplicarea principiului diferenţierii „more for more” în relaţiile UE cu statele Parteneriatului Estic, şi va recunoaşte perspectiva europeană a ţărilor care au demonstrat progrese şi angajament pentru realizarea obiectivului de integrare europeană;
Consideră că Republica Moldova trebuie să beneficieze în continuare de o abordare bazată pe criterii de fond şi să fie stimulată să accelereze implementarea reformelor care netezesc calea spre asocierea politică şi integrarea economică cu UE;
Subliniază necesitatea avansării susţinute în negocierea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE care va conţine ca parte integrantă acordul de crearea a unei Zone de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, precum şi în îndeplinirea condiţiilor Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE – în speranţa că ambele obiective menţionate vor fi realizate înainte de Summit-ul Parteneriatului Estic;
Reafirmă interesul constant al Republicii Moldova şi al Republicii Polone pentru valorificarea potenţialului de cooperare interparlamentară, concretizat în schimburi de vizite şi experienţe între ambele Legislative la nivel Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova şi a Mareşalilor Seimului şi Senatului RP, Adunării Parlamentare a Republicii Polone şi a Republicii Moldova, precum şi ale comisiilor parlamentare permanente, Grupurilor de Prietenie, Secretariatelor Parlamentelor, delegaţiilor naţionale din organizaţiile internaţionale.”