Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.03.2013

Serviciul Fiscal de Stat a încasat la bugetul public naţional venituri cu 5,9% mai mult faţă de nivelul prognozat

Serviciul Fiscal de Stat a încasat la bugetul public naţional venituri cu 5,9% mai mult faţă de nivelul prognozat

Potrivit Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, la situaţia din 28 februarie 2013 au fost încasate venituri la bugetul public naţional (BPN) în sumă de 2681,5 mil.lei, ceea ce reprezintă cu 5,9% mai mult faţă de nivelul prognozat.

Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul prognozat se prezintă după cum urmează:
la bugetul de stat – 862,3 mil.lei sau 121,2%;
la bugetele unităţilor administrativ teritoriale – 541,7 mil.lei sau 102,4%;
la bugetul asigurărilor sociale de stat – 1013,8 mil.lei sau 97,3%;
la fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală – 263,6 mil.lei sau 101,9%.

În raport cu perioada similară a anului trecut la bugetul public naţional este înregistrată o depăşire a veniturilor încasate cu 338,5 mil.lei sau cu 14,4%. Corespunzător componentelor bugetului public naţional dinamica se prezintă după cum urmează:

la bugetul de stat - creştere cu 167,2 mil.lei sau cu 24,1%;
la bugetul unităţilor administrativ teritoriale - creştere cu 85,2 mil.lei sau cu 18,7%;
la bugetul  asigurărilor sociale de stat – creştere cu 73,4 mil.lei sau cu 7,8%;
la fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală - creştere cu 12,7 mil.lei sau cu 5,1%.

Cu referinţă la restanţă, comunicăm că la situaţia din 31 ianuarie 2013 restanţa la BPN constituie 1178,1 mil. lei, sau cu 209,3 mil lei mai puţin decît restanţa înregistrată la 31 decembrie 2012.

Totodată, pe parcursul anului 2012, SFS a recuperat restanţe la buget în mărime de 746,8 mil lei, inclusiv prin executare silită 427,1 mil lei.

De menţionat că, pentru luna ianuarie 2013, SFS, ca urmare a aplicării măsurilor de asigurare şi executare silită a încasat restanţe la buget în sumă de 26,1 mil. lei sau cu 4,7mil lei mai mult decît în aceiaşi perioadă a anului 2012.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus