Astăzi, 18 martie 2013, a fost semnat Acordul între Agenţia Suedeză de Dezvoltare a Cooperării Internaţionale (Sida) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova (BNS). Potrivit acordului, SIDA alocă un grant în sumă de 21 milioane 261 mii Coroane suedeze, echivalent a cca 40 mil lei.
Documentul prevede acordarea suportului financiar nerambursabil privind implementarea proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale în a produce statistici conforme standardelor Uniunii Europene şi celor internaţionale”.
Acordul a fost semnat de Ingrid Tersman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Suediei în Republica Moldova, şi Lucia Spoială, director general al Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile acordului BNS va colabora cu Biroul Central de Statistică al Suediei în vederea implementării obiectivelor proiectului. Domeniile statistice care vor beneficia de asistenţă tehnică din partea colegilor din Suedia sînt: conturile naţionale şi sinteze macroeconomice, infrastructura statistică, statistica comerţului exterior; eşantionarea şi inferenţa statistică.
Potrivit BNS, perioada de desfăşurare a proiectului este de 4 ani.