Trimite e-mail | Printeaza
Social
19.03.2013

Situaţia dezastruoasă în care se află monumentul de arhitectură peisajeră „Parcul din satul Ţaul” ar putea fi depăşită

O inițiativă legislativă a deputatei Liliana Palihovici pentru depășirea situației dezastruoase în care se află monumentul de arhitectură peisajeră „Parcul din satul Țaul” a fost înregistrată de Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova.

Inițiativa vizează modificarea unei anexe la Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat și transmiterea parcului din satul Ţaul în gestiunea primăriei localității.

Există două surse de finanțarea identificate pentru demararea lucrărilor de reconstrucție a parcului și conacului. Astfel lucrările pot fi făcute prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională, sau prin alocarea mijloacelor financiare de către  Consiliului Raional Dondușeni.

 „Este important să păstrăm monumentele istorice și să le dăm astăzi o nouă viață. Ele trebuie să devină, prin contribuția autorităților și a comunității, locuri atractive atât pentru cetățenii noștri, cât și pentru turiștii din afara Moldovei”, afirmă Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.

Deputata PLDM a îndemnat și alți colegi parlamentari să semneze această inițiativă legislativă astfel încât parcul din satul Țaul și conacul ”Andrei Pommer” să fie salvate și repuse în circuitul monumentelor din Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus