Până în prezent, 12 miniştri în exerciţiu, 3 viceminiştri în exerciţiu, Secretarul General al Guvernului, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, 10 judecători din cadrul Curţii Constituţionale şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe site-urile oficiale. Chiar dacă noile modificări la Legea nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor nu-i obligă să facă acest lucru, aceşti demnitari şi-au publicat averile, respectând Hotărârea nr.188 din 4 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua de internet, unde este prevăzut ca „declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a conducerii autorităţii administraţiei publice va fi publicată pe pagina-web oficială a autorităţii administraţiei publice în funcţie de specificul activităţii acesteia…”. Pe pagina web a Parlamentului R. Moldova nu a fost publicată nicio declaraţie de venituri şi proprietare pentru anul 2012.
Iată lista persoanelor cu funcţii publice care şi-au publicat declaraţiile de venituri şi proprietate pentru anul 2012 pe paginile web.
Miniştri: Valeriu Lazăr, Ministrul Economiei
http://www.mec.gov.md/comunicate/valeriu-lazar-si-a-facut-publice-veniturile-obtinute-anul-trecut /
Veaceslav Negruţa, Ministrul Finanţelor http://www.mf.gov.md/common/communication/Declaratii/01_04/Declaratie_1-04-2013.pdf
Oleg Efrim, Ministrul Justiţiei
http://www.justice.gov.md/public/files/declaratie/2012/declaratie-venituri-2012.pdf
Dorin Recean, Ministrul Afacerilor Interne http://www.mai.gov.md/sites/default/files/images/Declaratie1%20pe%20venit%20ministrul%20Dorin%20Recean.pdf
Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor de Externe şi Integrării Europene
http://www.mfa.gov.md/img/docs/declaratie-I-Leanca-2012.pdf
Vitalie Marinuţa, Ministrul Apărării
http://www.army.md/inf/declaratie.pdf
Marcel Răducan, Ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale http://www.mdrc.gov.md/public/files/declaratie_pe_venit.pdf
Vasile Bumacov, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare http://www.maia.gov.md/public/files/Declaratii/Declaratie_2011.pdf
Boris Focşa, Ministrul Culturii
http://www.mc.gov.md/file/declaratie2013.pdf
Valentina Buliga, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei http://www.mmpsf.gov.md/file/2013/interne/SKMBT_22313040109420.pdf
Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii
http://www.ms.gov.md/_files/14019-Declaratia%2520venit%2520si%2520proprietate%2520Usatii.pdf
Maia Sandu, Ministrul Educaţiei http://gov.md/public/files/declaratii/Declaratie_Min_Educatiei_M_Sandu.pdf
Viceminiştri:
Natalia Gherman, Ministerul Afacerilor de Externe şi Integrării Europene http://www.mfa.gov.md/img/docs/declaratie-N-Gherman-2012.pdf şi
Andrei Popov, Ministerul Afacerilor de Externe şi Integrării Europene
http://www.mfa.gov.md/img/docs/declaratie-A-Popov-2012.pdf
Loretta Handrabura, Ministerul Educaţiei http://www.edu.md/file/Declaratia%20pe%20venit%20LH.pdf
Secretarul General al Guvernului Victor Bodiu http://www.cancelaria.gov.md/public/files/noutati/2013/4aprilie/Victor_Bodiu_declar_2012.PDF
Directorul Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru http://www.cccec.md/Sites/cccec_md/Uploads/Declaratie%20venituri%20Chetraru%202013%20presa.C475840B54C24FFE96F552EC836A6221.pdf
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Mihail Poalelungi http://www.csj.md/admin/public/uploads/Declara%C5%A3ia%20cu%20privire%20la%20venituri%20%C5%9Fi%20proprietate%20a%20Pre%C5%9Fedintelui%20CSJ%20pentru%20anul%202012.pdf
Preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/tanase_venit.pdf
Judecătorii constituţionali:
Petru Railean
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/railean_venit.pdf
Igor Dolea
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/dolea_venit.pdf
Judecători în demisie de la Curtea Constituţională:
Dumitru Pulbere http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/pulbere_venit.pdf
Victor Puşcaş
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/puscas_venit.pdf
Elena Safaleru
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/safaleru_venit.pdf
Valeria Șterbeţ
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/sterbet_venit.pdf
Judecătorii-asistenţi din cadrul Curţii Constituţionale:
Ion Bot
http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/bot_venit.pdf
Nicanor Conoval http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/conoval_venit.pdf
Veaceslav Zaporojan http://www.constcourt.md/public/files/judecatori/declaratii_venit/2013/zaporojan_venit.pdf
Care este termenul de depunere a declaraţiilor?
Până la 31 martie curent, demnitarii şi persoanele cu funcţii publice erau obligaţi să-şi depună declaraţiile de avere în cadrul entităţilor unde activează. Legea stipulează ca declaraţiile de avere să fie depuse în termen de 20 de zile de la data numirii sau alegerii în funcţie (în cazul funcţiilor eligibile care presupun validarea mandatului, depunerea se va face anterior validării). La încheierea mandatului sau la încetarea activităţii, aceste persoane sunt obligate să depună o nouă declaraţie cu privire la veniturile şi proprietatea pe care o deţin la acea dată. „Nedepunerea declaraţiei, din motive imputabile, în termen de 20 de zile de la încetarea activităţii, conduce la declanşarea din oficiu a procedurii de control”, se arată în legislaţie.
După ce aceste acte au fost colectate, declaraţiile sunt expediate în termen de 20 de zile de la primire la Comisia Naţională de Integritate (CNI), totodată fiind transmis şi extrasul autentificat din registrul de evidenţă a acestora, precum şi informaţia privind încălcarea termenelor de declarare a veniturilor şi a proprietăţii. Potrivit Legii, pe parcursul desfăşurării controlului, Comisia Naţională de Integritate poate solicita instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, persoanelor fizice sau juridice documentele şi informaţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale de control.
Au fost depuse 45 din cele 50 de mii de declaraţii de venituri şi proprietate
Până la 3 aprilie curent, la CNI au fost colectate 45 de mii de declaraţii de venituri şi proprietate şi de interse personale. Anatolie Donciu, preşedintele CNI, a declarat pentru Asociaţia Presei Independente că până la 20 aprilie curent urmează să mai parvină la Comisie încă cinci mii de declaraţii de avere şi de interese personale. „În total, Comisia trebuie să verifice 50 de mii de declaraţii, aşa că vom avea mult de lucru”, susţine preşedintele CNI.
În termen de 30 de zile de la primire, CNI este obligată să publice declaraţiile primite pe pagina sa web, asigurând accesul permanent ale acestora.
Cine sunt obligaţi să-şi publice averile?
Potrivit Legii nr.1264 din 19.07.2002, urmează să-şi declare veniturile şi proprietăţile persoanele cu funcţii de demnitate publică cum ar fi: membrii Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, deputaţii în Adunarea
Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, directorul general adjunct al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, conducătorii şi adjuncţii acestora din cadrul autorităţii administrative (instituţiei publice) subordonate organului central de specialitate din cadrul întreprinderii de stat sau municipale, societăţii comerciale cu capital majoritar de stat, instituţiei financiare cu capital de stat total sau majoritar, persoanele cu funcţii de conducere şi de control în instituţiile din cadrul sistemului de învăţământ de stat şi sistemului de sănătate publică, personalul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special. De asemenea, prevederile prezentei legi se aplică şi persoanelor care sunt împuternicite, conform actelor legislative, să ia decizii în privinţa bunurilor aflate în proprietatea statului sau în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv în privinţa mijloacelor băneşti, ori care au dreptul de a dispune de astfel de bunuri, precum şi persoanelor care nu sunt funcţionari publici, dar cărora statul le deleagă temporar una dintre aceste atribuţii.
Asociaţia Presei Independente