Pe 8 aprilie 2013, la Chișinău, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și cea a CCI din regiunea transnistreană au avut o întrunire, în cadrul căreia s-a discutat despre posibilitățile de colaborare și derulare în comun a proiectelor destinate mediului de afaceri.
Președintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menționat interesul agenților economici și partenerilor de peste hotare față de regiunea stângă a Nistrului, unde activează întreprinderi din diverse sectoare ale economiei. Însă lipsa informațiilor despre aceste companii, precum și barierele administrative împiedică atragerea investițiilor și dezvoltarea businessului.
Odată cu semnarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv RM-UE, agenții economici care vor respecta cerințele europene vor putea efectua exporturi pe piața comunitară fără a plăti taxe vamale. Atât Republica Moldova, cât și UE sunt interesate ca aceste beneficii să fie valorificate și de companiile din regiunea transnistreană.
Potrivit CCI, indiferent de piețele pe care doresc să pătrundă, mărfurile autohtone trebuie să întrunească standardele internaționale și să fie promovate. În comun putem contribui la sporirea exporturilor prin organizarea misiunilor economice și vizitelor de afaceri peste hotare, participarea la expoziții, familiarizarea întreprinzătorilor cu cerințele, tendințele și inovațiile în business", a spus Gheorghe Cucu.
Vasile Cojan, președinte al CCI din regiunea transnistreană a fost de acord că, agenții economici se confruntă cu dificultăți la efectuarea operațiunilor de export-import, dar și la circularea mărfurilor de pe un mal al Nistrului – pe celălalt. "La momentul actual nu există claritate nici în ceea ce privește situația companiilor din regiunea transnistreană, în cazul semnării Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv RM-UE. Dacă nu vor putea exporta pe piața UE, agenții economici se vor reorienta pe piețele din Est", a precizat sursa citată.
Părțile au convenit să facă sistematic schimb de informații și să elaboreze împreună un plan de acțiuni pentru a derula în comun proiecte de susținere a businessului și a organiza mai multe manifestări congresual-expoziționale, inclusiv la nivel regional.
.