Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
18.04.2013

Militarii moldoveni participă la exerciţiul multinaţional de comandament şi stat major „Saber Guardian – 2013”

Un grup de militari ai Armatei Naţionale participă, în premieră, la exerciţiul multinaţional de comandament şi stat major „Saber Guardian – 2013”, care se desfăşoară, în perioada 15–25 aprilie, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre din Cincu, România.

Potrivit şefului secţiei instruire din cadrul Comandamentului Forţe Terestre, locotenent-colonelul Ianoş Muşet, obiectivele aplicaţiilor sînt creşterea interoperabilităţii în cadrul NATO, întărirea parteneriatelor strategice regionale şi bilaterale, extinderea şi consolidarea cooperării în domeniul securităţii regionale.

În cadrul exerciţiului, militarii vor planifica, conduce şi executa operaţii în sprijinul păcii specifice mediului operaţional actual. De asemenea, aceştia vor exersa şi perfecţiona tactici, tehnici şi proceduri pentru un stat major în operaţii terestre întrunite concentrate pe operaţii de stabilitate.
    
Sursa citată a specificat că Armata Naţională a detaşat la exerciţiu un contingent de militari din cadrul Batalionului 22 de menţinere a păcii.

La “Saber Guardian – 2013” participă  militari ai forţelor terestre din Azerbaidjan, Armenia, Bulgaria, Georgia, România, Polonia, Serbia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus