Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat luni seară neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti prin care Vlad Filat a fost desemnat să formeze noul guvern.
Publicăm mai jos Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor, din conţinutul sesizării, Curtea a observat că aceasta vizează în esenţă posibilitatea continuării exercitării funcţiei de către Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie.
Curtea a relevat că, de fiecare dată când se cere verificarea constituţionalităţii unor acte juridice concomitent cu interpretarea unor prevederi constituţionale, în mod implicit verificarea constituţionalităţii include interpretarea prevederilor în cauză.
Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, solicitarea privind controlul constituţionalităţii absoarbe solicitarea de interpretare a normelor constituţionale.
Curtea a reţinut că principiul statului de drept, fiind consacrat în Preambulul Constituţiei şi în articolul 1 alin. (3), vizează Constituţia în integralitatea sa.
De asemenea, Curtea a statuat următoarele: corupţia submină democraţia şi statul de drept şi, prin urmare, lupta împotriva corupţiei este parte integrantă a asigurării respectării statului de drept.
Curtea a statuat, cu titlu de principiu, că orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate. În plus, în cazul în care se constată că această condiţie nu este îndeplinită, ignorarea acestor constatări şi numirea/menţinerea în funcţii de conducere a unor persoane asupra cărora planează dubii privind integritatea implică o lipsă de respect faţă de statul de drept.
Curtea a relevat că, într-o democraţie veritabilă, normalitatea constă în demisionarea imediată a persoanelor care şi-au pierdut încrederea publică, fără a se ajunge la demitere. În acest sens, Curtea a invocat exemplul, Franţei, care a dezvoltat o practică specială pentru aceste cazuri, supranumită Bérégovoy-Balladur, potrivit căreia acuzarea unui ministru (sau chiar a unui Prim-ministru) de săvârşirea unor fapte reprobabile, chiar şi în lipsa unor documente judiciare, duce la demisia sau înlăturarea imediată a acestuia din funcţie (au fost atestate 11 astfel de cazuri pe parcursul celei de-a 5-a Republici). Urmând aceeaşi logică, în Germania, Preşedintele ţării a demisionat pentru accesare a unui credit în condiţii preferenţiale, iar Ministrul Educaţiei şi Ministrul Apărării – pentru suspiciuni de plagiat. În mod similar, Preşedintele Ungariei a demisionat în urma unor acuzaţii de plagiat.
În acelaşi context, Curtea a menţionat poziţia Comisiei Europene în privinţa unor situaţii similare, potrivit căreia: este esențial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcții ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport în materie de integritate.
Curtea a reţinut că asemenea situaţii în care persoane înlăturate de la actul de guvernare pentru motive de corupţie ar fi numite din nou în funcţiile de conducere supreme în stat (la intervale scurte de timp, fără a fi demonstrată netemeinicia acuzaţiilor care au determinat demiterea) sunt nu doar reprobabile, ci chiar inadmisibile.
În acest context, Curtea a statuat că este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate sau care au fost demise pentru motive de corupţie.
În lumina celor expuse, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, că statul de drept nu este o ficţiune, care are doar natură declarativă. Funcţionarea statului de drept trebuie să se manifeste prin acţiuni practice.
Curtea a reţinut că, în respectarea principiului constituţional al statului de drept şi în considerarea interesului general al cetăţenilor, este imperativă luarea măsurilor necesare pentru asigurarea aplicării rapide a suspendării sau demisionării miniştrilor şi altor demnitari de rang înalt care fac obiectul unor dubii rezonabile în materie de integritate.
Curtea a reţinut că adoptarea la 5 martie 2013 a moţiunii de cenzură, prin care a fost demis Guvernul, a avut loc pe fundalul izbucnirii unor scandaluri răsunătoare de corupţie cu implicarea unor membri ai Guvernului şi a altor funcţionari guvernamentali.
Curtea a menţionat că, deşi Guvernul şi-a declarat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, potrivit Moţiunii de cenzură adoptate de către Parlament, în rândul miniştrilor şi altor demnitari există cazuri atestate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie.
Curtea a reţinut că faptele descrise în Moţiunea de cenzură, aprobate prin Hotărâre a Parlamentului, sunt confirmate prin informaţii aflate în domeniul public şi scurse/publicate în mass-media, cât şi prin cele obţinute de la organele de urmărire penală.
Curtea a relevat că a pornit de la prezumţia că Parlamentul, adoptând Moţiunea de cenzură, a acţionat cu un înalt grad de responsabilitate, caracteristic organului reprezentativ suprem al poporului.
În acelaşi timp, Curtea a menţionat că este un fapt constatat că acuzaţiile de corupţie nu au condus nici la demisia, nici la iniţiativa Prim-ministrului de suspendare/demitere din funcţie a miniştrilor şi altor demnitari vizaţi. Din contra, Curtea şi întreaga societate a asistat la tentative de obstrucţionare a activităţii organelor de urmărire penală, precum solicitarea demisiei directorului Centrului Naţional Anticorupţie sau impunerea interdicţiei de a asista la şedinţele Guvernului.
În lumina celor enunţate mai sus, Curtea a conchis că menţinerea unui Prim-ministru-demis pentru acte reprobabile constituie o sfidare a principiilor statului de drept şi a principiilor referitoare la integritate şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice. În opinia Curţii, este inadmisibil ca o hotărâre a Parlamentului prin care s-a exprimat votul de neîncredere în privinţa unui Guvern în frunte cu Prim-ministrul său pentru acte de corupţie să fie desconsiderată şi ignorată, cel puţin atât timp cât nu s-a adus proba contrarie şi nu s-a dovedit netemeinicia suspiciunilor.
În vederea celor exprimate mai sus, Curtea a reiterat, cu titlu de principiu, constatările Comisiei Europene că este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor suspiciuni în materie de integritate.
Curtea a statuat că un Prim-ministru care a tolerat în componenţa Guvernului miniştri suspectaţi de corupţie, în privinţa cărora a fost iniţiată urmărirea penală, manifestă o sfidare a principiilor statului de drept şi denotă o lipsă evidentă de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu funcţia deţinută.
Curtea a reţinut că menţinerea în funcţia de Prim-ministru a unei persoane care a condus un Guvern înlăturat de la actul de guvernare pentru suspiciuni de acte de corupţie prejudiciază iremediabil funcţia de control a Parlamentului în calitatea sa de organ suprem al puterii de stat.
Totodată, având în vedere faptul că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice [articolul 96 alin. (1) din Constituţie], menţinerea în componenţa Guvernului a unor persoane în privinţa căreia există dubii serioase de integritate decredibilizează actul de guvernare în general, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern şi subminează capacitatea Guvernului de realizare a actului de guvernare şi de dialog cu partenerii externi.
Curtea a reţinut că, din conţinutul articolului 101 alin. (2) din Constituţie, rezultă cu claritate că Legea Supremă face distincţie între două situaţii distincte de imposibilitate a exercitării mandatului de Prim-ministru:
(a) imposibilitatea temporară, caz în care Prim-ministrul îşi poate relua activitatea în Guvern;
(b) imposibilitate definitivă, situaţie în care Prim-ministrul nu-şi mai poate relua activitatea în Guvern „până la formarea noului Guvern”.
În acest context, Curtea a statuat că Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este incompatibil cu exercitarea funcţiei şi se află în imposibilitate definitivă de a continua exercitarea mandatului.
Curtea a reţinut că articolele Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 534 din 8 martie 2013 aparent nu contravin reglementărilor articolului 103 alin. (2) din Constituţie. În acelaşi timp, Curtea a statuat că lipsa unor dispoziţii în Decretul nr. 534 din 8 martie 2013 referitoare la desemnarea Prim-ministrului interimar constituie o omisiune. Curtea a constatat că această omisiune a survenit ca rezultat al aplicării prevederilor articolului 103 alin.(2) din Constituţie, fără a fi corelate cu prevederile articolelor 1 alin. (3) şi 101 alin. (2). Având în vedere faptul că Decretul nr. 534 a fost emis până la interpretarea actuală a normelor constituţionale în cauză, Curtea nu a considerat necesară invalidarea Decretului pentru motivul omisiunii constatate. Astfel, Curtea a statuat că, pentru corectarea omisiunii date, Preşedintele urmează să desemneze un Prim-ministru interimar, în conformitate cu prevederile articolelor 1 alin. (3), 101 alin. (2) şi 103 alin. (2) din Constituţie, aşa cum au fost interpretate de Curte în prezenta cauză.
În partea ce ţine de desemnarea Prim-ministrului interimar, Curtea a reţinut că interimatul reprezintă o situaţie tranzitorie menită să asigure prompt continuitatea activităţii Guvernului la administrarea treburilor publice. Având în vedere ansamblul atribuţiilor Preşedintelui în sfera puterii executive, precum şi ţinând cont de faptul că Guvernul este rezultatul votului de învestitură acordat de Parlament, Preşedintele nu este obligat să consulte fracţiunile parlamentare la desemnarea Prim-ministrului interimar. Pe de altă parte, nimic nu interzice ca Preşedintele să consulte opinia acestora în privinţa opţiunii pentru unul sau alt membru al Guvernului pentru a fi desemnat Prim-ministru interimar. În acelaşi timp, Curtea a menţionat că urmează a se ţine cont de ordinea ierarhică a responsabilităţii politice reflectate în structura Guvernului prevăzută de Constituţie (Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică).
În partea ce ţine de desemnarea persoanei pentru funcţia de Prim-ministru, Curtea a reiterat că un Prim-ministru al unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie, manifestând astfel o sfidare a principiilor statului de drept şi dând dovadă de lipsă de integritate, a devenit în acest mod incompatibil cu exercitarea unor funcţii publice de rang înalt. Prin urmare, desemnarea unei astfel de persoane pentru funcţia de Prim-ministru este contrară principiilor statului de drept (articolul 1 alin. (3) din Constituţie).
În acelaşi timp, instituind un grad înalt de responsabilizare a înalţilor demnitari de stat, Curtea a atenţionat că, în repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat utilizarea organelor de urmărire penală, a justiţiei şi a mass-media în scopuri de răfuială pe motive politice sau economice (a se vedea, inter alia, Hotărârile Şarban v. Moldova din 4 octombrie 2005, Becciev v. Moldova din 4 octombrie 2005, Cebotari v. Moldova din 13 noiembrie 2007, Muşuc v. Moldova din 6 noiembrie 2007, Megadat.com v. Moldova din 8 aprilie 2008, Dacia v. Moldova din 18 martie 2008, Petrenco v. Moldova din 30 martie 2010).
Având în vedere aceste aspecte, precum şi consecinţele devastatoare asupra reputaţiei şi imaginii publice, pe care le poate provoca atragerea la urmărire penală sau supunerea unor atacuri mediatice la comandă, Curtea a avertizat asupra inadmisibilităţii utilizării ilegale a instituţiilor de drept şi de presă în scopuri politice. Din aceste considerente, Curtea şi-a rezervat dreptul de a examina în ultimă instanţă şi cu mare atenţie toate actele date în competenţa sa prin articolul 135 din Constituţie, ce vizează înlăturarea din/numirea în funcţii publice a persoanelor suspectate de acte de corupţie.
Reiterând faptul că prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de articolul 21 din Constituție ca principiu într-un proces penal, este inaplicabilă răspunderii politice, Curtea a atras atenţia asupra faptului că niciuna din constatările sale de mai sus nu poate avea nici un impact în cadrul unor eventuale procese penale.
Hotărârea Curţii
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională, în unanimitate, a recunoscut constituţional Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 534-VII din 8 martie 2013 privind demisia Guvernului. De asemenea, Curtea a declarat neconstituţional Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 584-VII din 10 aprilie 2013 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru. Totodată, Curtea a explicat că, în sensul articolelor 1 alin. (3), 101 alin. (2) şi 103 alin. (2) din Constituţie:
- Prim-ministrul unui Guvern demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile;
- În cazul demiterii Guvernului prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie, Preşedintele Republicii Moldova are obligaţia constituţională de a desemna un Prim-ministru interimar dintre membrii Guvernului integritatea cărora nu a fost afectată;
- Preşedintele Republicii Moldova nu este obligat să consulte fracţiunile parlamentare la desemnarea Prim-ministrului interimar.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Textul integral al hotărârii este disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/
