Trimite e-mail | Printeaza
Social
22.04.2013

Participanții cu dizabilități şi participanţii la cel de-al doilea război mondial vor primi cîte 800 de lei către cea de-a 68-a aniversare a Victoriei asupra fascismului

Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, către 9 mai 2013, participanții cu dizabilități şi participanţii la cel de-al doilea război mondial vor primi cîte 800 de lei.

Persoanele asimilate participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi soţiilor (soţilor) supraveţuitori, inapţi de muncă, nerecăsătoriţi, ai participanţilor la cel de-al doilea război mondial, căzuţi la datorie, sau ai participanților cu dizabilități ai celui de-al doilea război mondial decedaţi vor primi către acestă zi cîte 700 de lei.

Conform estimărilor prealabile de ajutoare vor beneficia peste 5 mii de persoane. În acest scop, din mijloacele Bugetului de Stat au fost alocate 4,0 mln.lei fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei care vor distribui ajutoarele materiale unice.

Totodată, autorităţile publice locale, secţiile/direcţiile raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei şi organizaţiile teritoriale ale veteranilor vor organiza şi desfăşura acţiuni tematice consacrate sărbătoririi aniversării a 68-a a Victoriei asupra fascismului.

Vor avea loc intîlniri ale veteranilor celui de-al II-lea război mondial cu elevii, studenţii, organizaţiile obşteşti. Se vor desfăşura mese rotunde tematice, conferinţe, seminare cu participarea veteranilor.

De asemenea, se vor organiza activităţi culturale și caritabile pentru veterani şi cu participarea acestora (corurile veteranilor, ansamblurilor etnofolclorice, mese de binefacere, etc.).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus