Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.04.2013

PDM va participa la formarea noului Guvern

PDM va participa la formarea noului Guvern

Partidului Democrat va participa la formarea unei noi majorităţi parlamentare şi la votarea Guvernului. Decizia a fost adoptată astăzi de membrii Biroului Politic al PDM, după o întrevedere cu premierul desemnat Vlad Filat.

Despre aceasta a anunţat preşedintele PDM, Marian Lupu, care a subliniat că votarea noului Cabinet de miniştri urmează să fie precedată de semnarea Acordului de constituire a alianţei de guvernare.

„Instalarea unui nou Guvern este posibilă doar cu o majoritate parlamentară stabilă, astfel încât noul Executiv să fie eficient la maxim şi să revenim într-o albie de stabilitate şi normalitate”, a afirmat liderul PDM, care a precizat că, în cadrul întrevederii, s-a discutat despre funcţionalitatea viitorului Guvern, precum şi despre eficienţa viitorilor membri ai Cabinetului de miniştri. În acest context, Marian Lupu a reiterat că în componenţa Executivului nu trebuie să se regăsească nici un ministru compromis.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus