În contextul pregătirilor pentru următoarea rundă de negocieri în formatul “5+ 2” , care se va desfăşura pe 23-24 mai 2013 la Odesa, Ucraina, Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen Carpov, a avut ieri, 23 aprilie, o întrevedere cu reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deșcița. Cei doi oficiali au discutat despre situaţia politică actuală din ţară, precum şi despre ultimele evoluţii din cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
În debutul întrevederii Viceprim-ministrul a menţionat că evoluţiile politice interne nu trebuie să afecteze procesul de negocieri, problema transnistreană rămânând a fi una din preocupările de bază ale autorităţilor de la Chişinău.
De asemenea, interlocutorii au abordat principalele aspecte din agenda următoarei runde de negocieri, din complexul măsurilor de consolidare a încrederii, inclusiv libertatea circulaţiei pe cele două maluri ale Nistrului.
Cu referire la interacţiunea pe plan economic dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi rezolvarea mai multor probleme cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, Viceprim-ministrul Eugen Carpov a reiterat necesitatea creării unei platforme unice de conlucrare, bazate pe constituirea unui spaţiu economic unic, propunere care Chişinăul în repetate rânduri a prezentat-o Tiraspolului.
Un alt subiect de îngrijorare la care s-a referit Viceprim-ministrul Republicii Moldova a fost situaţia din Zona de securitate, în special făcând referire la ultimele acţiuni unilaterale şi necoordonate ale administraţiei or. Bender. În acest sens, Viceprim-ministrul pentru reintegrare a subliniat necesitatea implicării mai active a Preşedinţiei Ucrainei în OSCE, precum şi a celorlalţi parteneri implicaţi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, în detensionarea situaţiei.
La rândul său, reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE a făcut o trecere în revistă a principalelor intenţii de ordin organizatoric ale Preşedinţiei OSCE pentru următoarele runde de negocieri şi pentru ridicarea eficienţei dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol. De asemenea, oficialul ucrainean a confirmat necesitatea continuării dialogului între actorii implicaţi în procesul de reglementare, în spiritul înţelegerilor asumate la negocierile în formatul “5+ 2” . Andrei Deşciţa a accentuat păstrarea dinamicii întrevederilor în cadrul rundelor de negocieri şi discutarea principalelor subiecte care preocupă cele două maluri ale Nistrului.
În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deşciţa, la 24 aprilie curent se va deplasa în or. Râbniţa, informează Biroul pentru reintegrare.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.04.2013Eugen Carpov a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deșcița
Comentarii (0)