Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.05.2013

Nicolae Timofti a avut o convorbire telefonică cu președintele APCE, Jean-Claude Mignon

Nicolae Timofti a avut o convorbire telefonică cu președintele APCE, Jean-Claude Mignon

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut ieri, 7 mai a.c., o convorbire telefonică cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon.

Președintele APCE și-a exprimat îngrijorarea față de adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a unor legi, care, în opinia sa, ar putea periclita parcursul european al Republicii Moldova.

Președintele Nicolae Timofti l-a informat pe președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, că va studia legile respective și va lua o decizie în strictă conformitate cu Constituția.

Șeful statului l-a informat pe Jean-Claude Mignon despre inițierea unor consultări cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Nicolae Timofti și-a exprimat convingerea că în viitorul apropiat Parlamentul va acorda vot de încredere unui nou guvern, care să continue procesul de aliniere a Republicii Moldova la standardele și valorile Uniunii Europene, informează Serviciul de presă al Președinției.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus