Tragedia s-a produs, ieri 13 aprilie curent, în jurul orei 20:00, în satul Leca, raionul Cantemir. Unitatea de gardă a Inspecturatului de poliţie din Cantemir a fost anunţată de către o locuitoare a satului de 32 de ani care a declarat poliţiei că vecinul său de 35 de ani, fiind în stare de ebrietate ar fi lovit-o pe fiica vitregă de doar 6 ani cu un topor în regiunea capului. În urma loviturii primite minora a decedat la scurt timp în spitalul raional.
Ajunşi la faţa locului, forţele de ordine au stabilit că suspectul s-a certat cu mama fetiţei care se află de 5 ani peste hotare. Din cauza că soţia nu îi trimite bani, bărbatul ar fi lovit-o cu un topor în cap pe fiica vitregă în timp ce se juca.
După săvîrşirea crimei, suspectul a fugit de acasă, anunţînd-o pe mama sa, cu care trăieşte împreună că se duce să se sinucidă.
În jurul orei 22.30 în Spitalul raional pentru acordarea ajutorului medical a fost adus suspectul cu plagă împunsă de cuţit în partea stîngă a cutiei toratice. Acesta nu se află la prima abatere de lege, fiind judecat în 2012 pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
În acest caz a fost iniţiat o cauză penală în baza art. 145 al. 2 Cod penal al RM. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de săvîrşirea „omorului intenţionat”, riscă privaţiune de libertate de pînă la 20 sau detenţie pe viaţă.