Decizia dată reprezintă încă un pas în politica periculoasă a acţiunilor unilaterale promovate în ultima perioadă de către liderii de la Tiraspol. În acelaşi timp, autorităţile moldoveneşti constată că decizia menţionată are o pronunţată conotaţie politică. Relocarea pe malul drept al Nistrului a unor “structuri centrale” ale regimului autoproclamat urmăreşte schimbarea unilaterală a realităţilor pe teren prin consolidarea prezenţei administrative în oraşul Bender.
În conformitate cu Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992 oraşul Bender a fost declarat drept raion cu regim sporit de securitate. Orice decizie unilaterală ce afectează statutul şi situaţia politico-administrativă în or. Bender poate influenţa negativ aranjamentele stabilite prin Acordul din 1992. Astfel, toate activităţile administrative importante în oraş urmează a fi coordonate cu Comisia Unificată de Control. Totodată, Comisia Unificată de Control nici de această dată nu a fost implicată în procesul decizional. Prin urmare, acţiunea în cauză a reprezentanţilor Tiraspolului este în discordanţă totală cu prevederile Acordului menţionat şi a reglementărilor adoptate ulterior.
Autorităţile Republicii Moldova insistă asupra abţinerii de la acţiunile ce periclitează atmosfera în procesul de reglementare a conflictului, precum şi se adresează către Preşedinţia în exerciţiu a OSCE şi alţi parteneri internaţionali implicaţi în formatul 5+2 cu apelul de a acorda atenţie sporită ultimelor evoluţii negative în or. Bender şi a întreprinde toate demersurile necesare în vederea detensionării situaţiei în Zona de securitate şi neadmiterii derapajelor de la cadrul juridic existent până la soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean, informează Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.05.2013Autorităţile R. Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu decizia structurilor transnistrene privind relocarea aşa-numitului „soviet suprem” în or.Bender
Comentarii (0)