Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.05.2013

Consultări pe teme consulare între România şi Republica Moldova, la Chişinău

Vineri, 17 mai 2013, au avut loc la Chişinău consultări pe teme consulare între reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din România şi cei ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) din Republica Moldova.

Delegaţia română a fost condusă de secretarul general al MAE, Sorin Laurenţiu Moise, iar cea a Republicii Moldova de către Mihai Căpăţînă, secretar general în cadrul MAEIE.

Cele două părţi au convenit realizarea de consultări consulare periodice cu scopul de a consolida relaţiile bilaterale pe dimensiunea consulară, precum şi pentru a elabora în comun un set de măsuri privind activitatea consulară.

Temele abordate în cadrul discuţiilor au fost cadrul juridic bilateral în materie consulară, combaterea traficului de fiinţe umane, probleme legate de migraţie şi azil, aplicarea tehnologiilor informaţionale în activitatea consulară, precum şi alte subiecte de interes reciproc.

În cadrul discuţiilor de la Chişinău, cele două părţi au convenit ca aceste consultări consulare să continue în acelaşi format. Dialogul pe teme consulare urmăreşte identificarea celor mai bune soluţii pentru consolidarea colaborării în domeniul consular dintre cele două părţi.

Potrivit MAE român, la consultări au mai participat şi reprezentanţii altor instituţii din Republica Moldova cu competenţe în ceea ce priveşte domeniile discutate, precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală. Din delegaţia română au făcut parte şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări şi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Chişinău.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus