Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a adresat astăzi, 30 mai a.c., un mesaj Parlamentului.
Șeful statului a ținut următorul discurs în plenul Legislativului.
Stimaţi Deputați,
Onorată Asistenţă,
Adresez Parlamentului un mesaj în temeiul articolului 84, alineatul 2 din Constituție, cu privire la principalele probleme ale națiunii.
În calitate de șef al statului, consider că este extrem de important, ca, în perioada pe care o traversăm, să găsim împreună soluții pentru situația creată.
În urmă cu un an și 3 luni, Dumneavoastră, stimați deputați, prin vot majoritar, ați decis să puneți capăt unei crize politice prelungite, prin alegerea președintelui.
De câteva luni, trecem printr-o nouă criză politică. Confruntarea în care s-au antrenat partidele reprezentate în Parlament a dus, pe 5 martie, la demiterea Guvernului.
Rămân la convingerea că pentru acea decizie nu au existat motive obiective.
Situația s-a complicat și mai mult în urma unor hotărâri emise de Curtea Constituțională, începând cu 22 aprilie. Unele hotărâri ale Curții ridică semne de întrebare în societate. Interpretările date de către Curte unor prevederi ale Constituției intră în contradicție cu propria jurisprudență a Curții, stabilită pe parcursul a 18 ani, și fac vulnerabile prevederile Constituției în ansamblu, pe viitor.
Deficiențe majore s-au înregistrat și în activitatea altor instituții ale statului. Prestația acestora a creat în societate impresia că ele au fost antrenate în jocuri politice și chiar reglări de conturi.
Mai grav este că unele instituții ale statului, printre care Banca Națională, Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție, s-au dovedit a fi incapabile să contracareze atacurile de tip raider la care au fost supuse întreprinderi financiare private și companii cu capital de stat.
Revizuirea competențelor Guvernului în demisie și a prim-ministrului interimar, fac imposibile încercările Executivului de a preveni atacurile asupra bunurilor statului și ale sistemului bancar.
Astăzi, stimați deputați, aveți posibilitatea să redați țării stabilitatea pe care oamenii o așteaptă. De învestirea unui Guvern proeuropean depinde perspectiva țării de mai departe.
Doamnelor și Domnilor,
Țara noastră, Republica Moldova, a luat naștere, ca stat independent, în 1991, urmare a unei voințe puternice a întregului popor care locuiește pe acest teritoriu.
Năzuințele și idealurile lui au fost exprimate în Declarația de Independență, care stă la baza suveranității statului. Am ales atunci să trăim într-o țară liberă și democratică, după modelul țărilor civilizate din Occident, cu precădere din Europa, către care tindem.
Însă, timp de peste 2 decenii, am fost puși în situația de a alege între 2 opțiuni: Est sau Vest. Nu întotdeauna am fost consecvenți în deciziile pe care le-am luat și, în răstimpuri, ne-am întors în trecut.
Din 2009, la Chișinău a început să funcționeze un Guvern prooccidental, confirmat la sfârșitul anului 2010 printr-un scrutin parlamentar anticipat. Oamenii şi-au dorit o schimbare și au acordat încredere partidelor care s-au declarat proeuropene și care au constituit Alianța pentru Integrare Europeană.
Sloganul care a însoțit instalarea Guvernului condus de Vlad Filat a fost Libertate, Democrație, Bunăstare. Nu au fost niște cuvinte gratuite, golite de sens. Aceste cuvinte au reprezentat așteptările populației și dorința oamenilor de a trăi într-un mediu prosper, democratic și civilizat.
Crearea unui asemenea mediu nu este peste puterile noastre, mai ales că beneficiem de o susținere fără precedent din partea comunității internaționale.
În pofida unor restanțe vechi de mai mult de 20 de ani, Republica Moldova a reușit să demonstreze partenerilor săi că se poate mobiliza pentru a iniția ample reforme, în domeniile cheie.
În țară au început transformări care au făcut ca Republica Moldova să fie privită cu alți ochi de către comunitatea internațională, și în primul rând, de partenerul nostru de bază - Uniunea Europeană.
Pachete importante de legi reformatoare au fost adoptate de Parlament datorită unei bune cooperări cu Guvernul.
Aceste legi vizează toate ramurile importante de activitate: justiția, economia, agricultura, administrarea publică, medicina, educația și multe altele. S-a pus temelia unor procese prin care să fie combătută corupția și evaziunea fiscală și să fie eradicată sărăcia.
În această perioadă, am început proiecte de modernizare a infrastructurii și de restructurare a unor întreprinderi și instituții care au fost configurate încă în perioada sovietică. Urmează să depunem eforturi pentru a diversifica sursele energetice, cu ajutorul partenerilor europeni și, în primul rând, cu România.
Dar cel mai important lucru din ultimii ani este că am reușit să menținem țara în stabilitate financiară, chiar şi în starea de criză economică severă care a cuprins întreaga lume, cu mici excepții.
Sunt realizări care au fost posibile în împrejurări vitrege, în condițiile unei coaliții de partide. S-a văzut că însușim cu greu acest exercițiu, după ce 8 ani țara a fost condusă de un guvern monocolor.
Din păcate, am activat într-o pronunțată instabilitate politică. Divergențele dintre partidele din Alianță au încetinit unele procese de reformă și au făcut ca multe dintre problemele din țară să rămână nerezolvate, iar anumite angajamente să nu se transforme în acțiuni concrete.
Populația nu a resimțit încă efectele pozitive ale legilor pe care le-ați adoptat, stimaţi deputaţi. Oamenii încă nu au bunăstarea și traiul confortabil pe care îl așteaptă și pe care îl merită.
Trebuie să facem tot posibilul ca acest lucru să se întâmple, cât mai curând.
Stimați parlamentari,
Ar fi greșit să ne măcinăm şi în continuare din cauza unor interese politice, de grup sau personale.
Sunt convins că, într-o perioadă apropiată, lucrurile în țara noastră se pot îndrepta. Dar cetățenii țării și instituțiile statului așteaptă din partea Dumneavoastră semnale de încurajare și de liniște. Republica Moldova este o țară parlamentară, de aici revenindu-vă și gradul ridicat de responsabilitate.
Vă îndemn să dăm dovadă de înțelepciune și maturitate politică, pentru a trece cu toții puntea care ne va duce în Uniunea Europeană.
Avem nevoie de stabilitate, mai ales în acest an, când relația noastră specială cu Uniunea Europeană ar urma să fie întărită prin semnarea, la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, a Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb.
Există perspective temeinice ca, într-un viitor previzibil, cetățenii noștri să poată călători fără vize în Europa.
Astăzi avem de ales între 2 opțiuni – un nou Guvern sau alegeri parlamentare anticipate. Cea de-a doua opțiune ar prejudicia considerabil interesele sociale ale populației, parcursul european al țării, ar produce instabilitate în societate și ar periclita procesele de modernizare a țării.
Menținerea, pentru încă câteva luni, a unei stări de incertitudine, în condițiile în care Guvernul are atribuții restrânse, ar putea pune în pericol chiar securitatea statului.
Acest punct de vedere este rezultatul numeroaselor discuții pe care le-am purtat cu oficiali înalți ai Comisiei Europene și Parlamentului European, cu lideri politici, miniștri de externe ai Uniunii Europene.
Am discutat și cu ambasadori ai misiunilor diplomatice acreditați la Chișinău, reprezentanți de marcă ai sectorului neguvernamental, lideri de opinie, conducători ai uniunilor de creație. Am primit sute de mesaje din partea cetățenilor.
Majoritatea celor cu care am purtat discuţii pe marginea acestei teme s-au arătat extrem de îngrijorați de posibilele consecințe ale divergențelor politice existente.
Votarea unui nou Guvern este, așadar, singura opțiune pentru a continua procesul de integrare europeană.
Avem nevoie de conciliere și unitate în Parlament și în întreaga societate, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce am început.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova
30 mai 2013