Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.07.2013

Viceministrul Iulian Groza efectuează o vizită de lucru în Lituania

Viceministrul Iulian Groza efectuează o vizită de lucru în Lituania

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iulian Groza, efectuează, în perioada 2-3 iulie 2013, o vizita de lucru în Republica Lituania.

Viceministrul moldovean a fost primit de viceministrul de Externe al Lituaniei, Andrius Krivas. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre pregătirile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie, 2013), precum și subiecte de pe agenda de integrare europeană a R. Moldova. Diplomatul moldovean a adresat felicitări omologului lituanian în legătură cu preluarea de către Lituania, de la 1 iulie, a președinției Consiliului Uniunii Europene. La rândul său, viceministrul Andrius Krivas a felicitat R. Moldova cu finalizarea negocierilor asupra Acordului de Asociere la UE şi a îndemnat ţara noastră să continue eforturile pentru implementarea Planului de Acțiuni privind liberalizarea vizelor către summit-ul din noiembrie.

Potrivit MAEIE, viceministrul Iulian Groza a prezentat prioritățile politicii externe ale R. Moldova pe parcursul președinției lituaniene la Consiliul UE. În acest sens, oficialul lituanian a menționat că “scopul Lituaniei de a consolida Parteneriatul Estic a fost armonios completat de aceste priorități”.

La Vilnius, diplomatul moldovean a participat la seminarul Dezvoltarea parteneriatelor în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC): cazul Parteneriatului Estic (Taking CSDP partnerships forward: the case of the Eastern Partnership), în cadrul căruia a susţinut o alocuțiune cu referire la activitățile PSAC și la oportunitatea îmbunătățirii cooperării cu vecinii estici.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus