Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.07.2013

China acordă Republicii Moldova ajutor nerambursabil în valoare de peste opt milioane dolari

China acordă Republicii Moldova ajutor nerambursabil în valoare de peste opt milioane dolari

Ajutorul nerambursabil va fi acordat în baza Acordului privind cooperarea economică și tehnică între Guvernele Republicii Moldova și Republicii Populare Chineze, semnat astăzi, la Chișinău, de Prim-ministrul Iurie Leancă și Ambasadorul Chinei în țara noastră, Sa Tong Mingtao. Tot astăzi, cei doi oficiali au semnat un act de primire - predare a 1.200 computere și 220 imprimate, donație a Guvernului Chinei, destinată căminelor studențești.

În cadrul ceremoniei de semnare a Acordului, Premierul a declarat că cele peste 8 milioane dolari americani (50 de milioane de yuani) vor fi destinați unor proiecte de dezvoltare cu orientare socială. Proiectele urmează să fie identificate și aprobate de cele două părți.

Iurie Leancă a mulțumit Republicii Populare Chineze pentru asistența acordată țării noastre prin diferite proiecte, care au contribuit la îmbunătățirea calității educației, protecției sociale, combaterii corupției și altele.

”Aceste acțiuni se înscriu perfect în relațiile dintre țările noastre. Sunt sigur că tehnica donată pentru studenți va spori accesul la informație, va îmbunătăți condițiile de pregătire pentru cursuri și va contribui la realizarea potențialului tinerilor care studiază”, a menționat Iurie Leancă.

La rândul său, Ambasadorul chinez a declarat că proiectele de asistență pentru Republica Moldova au scopul de a fortifica relațiile dintre cele două țări.

”Sunt sigur că acest ajutor nerambursabil va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a populației, dezvoltarea economică și socială a țării, la crearea locurilor de muncă. Cât privește asistența tehnică, sperăm ca aceste echipamente să îmbunătățească condițiile de studii pentru studenții din Republica Moldova”, a spus Sa Tong Mingtao.

Oficialii au avut o întrevedere în cadrul căreia au vorbit despre posibilitățile de  majorare a schimbului comercial. Iurie Leancă a subliniat disponibilitatea Republicii Moldova de a atrage investiții chineze și de a lansa proiecte comune în domeniul educațional și cultural, informează Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus