Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, i-a propus joi omologului său din Republica Moldova organizarea unui Forum de afaceri româno-moldovean, în vederea impulsionării relaţiilor investiţionale dintre cele două ţări.
În acelaşi timp, ministrul român a propus organizarea unei întâlniri la Iaşi, până la sesiunea Comisiei mixte din octombrie, între oficialităţile locale române şi moldovene pentru o colaborare regională susţinută.
Varujan Vosganian a avut joi, la Ministerul Economiei, cu viceprim-ministrul şi ministru al Economiei din Republica Moldova, Valeriu Lazăr, la care au mai participat Tudor Copaci, viceministru al Economiei (responsabil pe partea energetică) şi Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti.
Discuţiile s-au concentrat pe stabilirea agendei sesiunii Comisiei mixte de la Chişinău din 3-4 octombrie.
Varujan Vosganian l-a felicitat pe Valeriu Lazăr pentru reconfirmarea sa în funcţia de ministru al Economiei şi a salutat eforturile conducerii de la Chişinău pentru încheierea, într-un timp record, a negocierilor Acordului de comerţ liber dintre UE şi Republica Moldova.
Pe agenda discuţiilor dintre cei doi miniştri ai Economiei s-au mai aflat chestiuni legate de intensificarea relaţiilor economice, susţinerea unor proiecte de parteneriat, agenda europeană comună, împărtăşirea experienţei României în domeniul politicilor industriale, în special în privinţa armonizării legislaţiei, colaborarea dintre Camerele de Comerţ, precum şi colaborarea în domeniile considerate prioritare: energie, agricultură, parcurile industriale, standardizarea şi IMM-urile.
România este primul partener european al Republicii Moldova şi al doilea în comerţul exterior, după Federaţia Rusă. Schimburile comerciale bilaterale au depăşit 1,2 miliarde dolari în 2012. Tendinţa de creştere a comerţului bilateral se menţine şi în anul 2013, acesta fiind cu 7,2% (379,2 milioane dolari) mai mare în primele 4 luni comparativ cu perioada similară din 2012, majorare susţinută de intensificarea exportului român cu 16,3% (252,6 milioane dolari).
Anul trecut, investiţiile directe române în Republica Moldova s-au cifrat la 26,7 milioane dolari (valoare de 2,1 ori mai mare decât cea înregistrată în anul 2011, stocul ajungând la 145 milioane dolari.
România ocupă locul 1 după numărul de societăţi cu capital integral sau parţial românesc înregistrate (1.370, din care 102 înfiinţate în anul 2012) şi locul 7 după valoarea capitalului românesc subscris, de circa 145 milioane dolari.
În primele 4 luni ale anului 2013 au fost înregistrate 33 societăţi cu capital integral românesc şi 12 cu capital mixt, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.07.2013Ministrul Economiei al României a propus organizarea unui Forum de afaceri româno-moldovean, pentru impulsionarea relaţiilor investiţionale
Comentarii (0)