Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.07.2013

Valeriu Lazăr: Semnarea Acordului de creare a ZLSAC cu Uniunea Europeană oferă oportunități semnificative agenților economici moldoveni

Valeriu Lazăr: Semnarea Acordului de creare a ZLSAC cu Uniunea Europeană oferă oportunități semnificative agenților economici moldoveni

Semnarea Acordului de creare a Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Comprehensiv cu Uniunea Europeană (ZLSAC) va încorpora Republica Moldova în piața comunitară, astfel fiind soluționată una din constrângerile esențiale ale economiei moldovenești – piața internă mică, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul ședinței extinse a Consiliului consultativ al Ministerului Economiei. Reuniunea a avut loc marți în incinta Parcului Industrial Tracom și a pus în dezbatere proiectul Foii de parcurs pentru dezvoltarea competitivității Republicii Moldova, elaborată de Ministerul Economiei cu implicarea experților locali și internaționali.

Republica Moldova trece printr-un proces de transformări profunde, anul trecut intrând în vigoare Acordul de comerț liber cu CSI, care reprezintă cca 40% din comerțul extern al Moldovei, și urmează semnarea Acordului de comerț liber cu Uniunea Europeană, o piață cu cca 500 de milioane de consumatori cu cea mai mare putere de cumpărare, dar și cu Turcia, un alt partener comercial important al Moldovei.

„Aflându-ne într-o regiune foarte dinamică și concurențială, trebuie să fim competitivi în tot ce facem - în calitatea mediului de afaceri, în calitatea serviciilor publice, în atragerea investițiilor, etc. De altfel, economiile din întreaga lume se află într-o competiție acerbă și provocarea poate fi formulată ca „a fi competitiv sau a nu fi””, a declarat Valeriu Lazăr.

Astfel, potrivit ministrului Economiei, semnarea Acordului de creare a ZLSAC cu Uniunea Europeană oferă oportunități semnificative agenților economici moldoveni, însă generează și anumite provocări pentru cei cu nivel scăzut de competitivitate. Pentru a beneficia de oportunitățile deschise de liberalizarea comerțului Uniunea Europeană, dar și cu alte țări importante, este nevoie de o abordare pro-activă a transformărilor interne – modificarea legislației, perfecționarea instituțiilor, introducerea și respectarea unor practici de succes, dar cel mai important este să avem întreprinderi ce știu a opera în condițiile noilor reguli de joc, pe o piață mult mai concurențială, a precizat Valeriu Lazăr.

Potrivit Ministerului Economiei, printre constrângerile și problemele identificate în Foaia de parcurs se numără deficitul de investiții generat de ineficiența instituțiilor și costurile generate de calitatea serviciilor publice acordate agenților economici, cadrul legal și de reglementare, disponibilitatea și competențele forței de muncă, etc. Documentul va pune accentul pe intervenții de politici care pot îmbunătăți situația pe termen scurt și mediu, țintind sectoare și subsectoare concrete.

Pentru a depăși aceste constrângeri, Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității propune o serie de intervenții de politici, grupate într-o matrice, și o listă cu cca 300 de directive europene ce urmează a fi transpuse pentru implementarea Acordului de asociere și a ZLSAC. În vederea  implementării acțiunilor propuse de Ministerul Economiei, urmează a fi creat un Consiliu al competitivității, care să reprezinte, pe baze paritare, autoritățile publice și mediul de afaceri.

Prezentarea în cadrul Consiliului consultativ al Ministerului Economiei a proiectului Foii de parcurs a dat startul unui șir de dezbateri publice asupra constrângerilor din fiecare sector al economiei pentru a lua în calcul propunerile tuturor părților interesate, inclusiv a mediului de afaceri. Asociațiile de business, prezente la ședință, au salutat inițiativa Ministerului Economiei, exprimându-și în același timp dorința de a intensifica dialogul cu autoritățile publice.

Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității poate fi găsită pe site-ul Ministerului Economiei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus