Procuratura Generală anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale pe numele a încă trei persoane învinuite de procurori în dosarul vizînd incidentul din 23 decembrie 2012 din rezervaţia ştiinţifică Pădurea Domnească.
Potrivit actului de inculpare, în calitate de învinuiţi în acest dosar figurează fostul director al Agenţiei Moldsilva, directorul, precum şi inginerul de pază şi protecţiei ai Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”. La demersul procurorilor, ultimii doi au fost suspendaţi provizoriu din funcţie.
În acţiunile învinuiţilor procurorii au reţinut comiterea a cinci infracţiuni prevăzute de Codul penal, printre care: vînatul ilegal, fals în acte publice, abuz de serviciu, determinare la depunerea declaraţiilor mincinoase şi prezentarea cu bună-ştiinţă, a declaraţiilor mincinoase de către martor, acţiuni care au fost săvîrşite în cadrul urmăririi penale.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală învinuiţii s-au folosit de dreptul lor procesual şi au refuzat de a face careva declaraţii pe marginea acuzaţiilor aduse de procurori. În conformitate cu prevederile legale, toţii trei au făcut cunoştinţă cu materialele cauzei penale şi sunt cercetaţi în stare de libertate.
Respectiva cauză penală a fost expediată de procurori pentru examinare Judecătoriei raionului Făleşti, acolo unde pe rol se află şi dosarul fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, învinuit de vînat ilegal şi lipsirea de viaţă din imprudenţă a lui Sorin Paciu în timpul partidei de vînătoare din Pădurea Domnească.
Între timp, procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în «cazul Pădurea Domnească», informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.