Astăzi, Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova au lansat un proiect de asistență tehnică pentru a susține edificarea unui sistem de justiție eficient, independent, transparent și profesionist în Moldova.
"Protecția și promovarea statului de drept, drepturilor omului și a democrației sunt esențiale pentru o lume a dreptății, stabilității și oportunităților egale pentru toți cetățenii țării", a declarat Dirk Schuebel, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, la lansarea oficială a proiectului, la care au participat reprezentanți ai guvernului, sectorului justiției, societății civile și organizațiilor internaționale. "Noi credem că acest proiect va ajuta Moldova să atingă unul dintre cele mai importane obiective de dezvoltare - crearea unui sistem de justiție mai bun și mai echitabil pentru fiecare".
Proiectul va fi implementat în următorii trei ani și este parte a unui program de asistență tehnică de 10 milioane de euro, oferit de UE pentru a susține reforma sectorului justiției din Moldova. Unul dintre scopurile principale constă în sprijinirea și consolidarea capacităților Mecanismului de Coordonare și Monitorizare (MCM), compus din grupurile de lucru ale celor șapte piloni ai Strategiei și a Planului de acțiuni pentru reforma sectorului de justiție ce urmează a fi implementate pînă în 2016.
"Reforma sectorului justiției este unul dintre cele mai importante aspecte ale programului nostru de parteneriat continuu cu Uniunea Europeană", a menționat Iurie Leancă, Prim-ministru al Republicii Moldova. "Acordul semnat cu UE, prin care Moldova va primi un suport bugetar de 60 milionae de euro pentru implementarea reformei, este de asemenea un pas important spre adaptarea sistemului nostru de justiție la standardele europene”.
Conform ultimelor sondaje, sistemul judecătoresc din Moldova se confruntă, pe de o parte, cu lipsa independenţei, responsabilității, eficienţei și transparenţei, iar pe de altă parte, cu un grad înalt de corupţie și un nivel scăzut de încredere al populației. La rîndul său, reforma demarată întîmpină o rezistență și inerție din partea sistemului. În acest context, proiectul UE va facilita crearea condițiilor necesare pentru o conlucrare mai eficientă a tuturor actorilor implicați în procesul de reformare, dar și va oferi expertiză internațională relevant în acest domeniu: planificare strategică, management financiar, monitorizarea și evaluarea indicatorilor de performanță și facilitarea comunicării cu societatea civilă, instituțiile donatoare și mass media.
„Pentru aprofundarea și realizarea cu succes a procesului de reformare, sunt necesare eforturi conjugate la nivel de Guvern, dar și a tuturor instituţiilor sistemului de justiție, donatori și societatea civilă", a declarat Oleg Efrim, ministrul Justiției. "În paralel, sunt necesare eforturi pentru motivarea și implicarea profesioniștilor, astfel ca ei să devină lideri și promotori ai reformei din interiorul sistemului."
Raportul de evaluare incipientă, prezentat astăzi în cadrul consiliului de coordonare al proiectului, a evidențiat mai multe deficiențe ale procesului de reformare și a solicitat îmbunătățirea capacității MCM pentru respectarea cadrului instituțional și procedural, monitorizarea rezultatelor, impactului progresului reformei și estimării activităților prioritare.
„MCM a reușit să avanseze în implementarea unor activități ale Planului de Acțiuni și Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției", a declarat Eric Svanidze, Liderul proiectului UE. "Cu toate acestea, pentru a menține un ritm sporit al reformei, beneficiarii și MCM trebuie să dubleze eforturile și să îmbunătățească performanțele, inclusiv prin aplicarea unor instrumente financiare avansate, de planificare bugetară, strategică și de management."
Proiectul "Suport în coordonarea reformei în domeniul justiției în Republica Moldova” (2013-2015) are un buget total de 2,2 milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană, și este implementat de către Altair Acesores (Spania), în consorțiu cu ICON-INSTITUTE Consulting Group (Germania), Fundați aGermană pentru cooperare Juridică Internațională (IRZ) și Institutul de Reforme Penale a Republicii Moldova (IRP), informează un comunicat al Ministerului Justiției.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.08.2013Asistență tehnică de 10 milioane de euro pentru reforma justiției din Republica Moldova din partea Uniunii Europene
Comentarii (0)