Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu, a avut pe 8 august curent o întrevedere cu reprezentanţii companiei Sinohydro, care a fost desemnată de Guvernul Republicii Populare Chineze pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a unor sectoare de drum pe teritoriul Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii au fost puse în discuţie condiţiile de finanţare şi s-a convenit pregătirea semnării unui acord de împrumut Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze. Proiectul în cauză se discută de mai mult timp, negocierile fiind reluate recent. Urmează ca documentaţia de proiect, inclusiv costurile şi termenii acestuia să fie actualizate şi agreate între părţi.
Proiectul vine să susţină reabilitarea a două sectoare de drum: şoseaua Hînceşti-Cimişlia şi o parte din şoseaua de ocolire a Chişinăului. În cadrul proiectului vor fi reabilitate aproximativ 40 km de drum.
La moment, în Republica Moldova sunt în derulare lucrările de reconstrucţie a peste 130 km de drumuri naţionale cu suportul partenerilor externi. În anul 2014 vor fi lansate proiecte de reabilitare a altor 330 km, în colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii. Compania Sinohydro este activă pe piaţa europeană, având în derulare câteva proiecte de anvergură în Serbia, Polonia, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, informează Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.