Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.08.2013

În cadrul ANRE va activa un grup de lucru pentru monitorizarea pieței produselor petroliere

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, a avut astăzi, 14 august, o întrevedere cu reprezentanții principalelor companii de pe piața produselor petroliere care operează în Republica Moldova.
Întâlnirea a avut ca scop o analiză sumară a ultimelor evoluții și tendințe de pe piața produselor petroliere, precum și identificarea principalelor probleme cu care se confruntă operatorii și căile de rezolvare ale acestora.

Părțile au convenit să creeze un grup de lucru comun, care se va întruni o dată pe lună, pentru a ține la control și a se implica imediat în rezolvarea problemelor care pot să apară în cadrul activităților curente ale companiilor petroliere.

În prezent pe piața internă a produselor petroliere activează 116 agenţi economici care deţin 186 licenţe pentru genurile de activitate reglementate. Companiile Lukoil Moldova, Petrom Moldova şi Rompetrol Moldova deţin licenţe pentru toate genurile de activitate licenţiate. Benzina şi motorina se comercializează prin intermediul a 598 de staţii de alimentare certificate, iar gazul lichefiat – prin 391 de staţii. În primele 6 luni ale acestui an, în Republica Moldova s-au importat circa 272,6 mii tone de produse petroliere, cu 4,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2012. Creşterea importurilor a avut loc la motorină și gazul lichefiat – cu 8% şi, respectiv, 1,9%, în timp ce importurile de benzină s-au redus cu 1,5%. Preţul mediu de comercializare cu amănuntul al benzinei a fost de 17,10 lei/litru (+4,1%), al motorinei - 16,16 lei/litru (+3,9%), al gazului lichefiat - 8,87 lei/litru (+7,4%).

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus