Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.08.2013

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat solicită contribuabililor din domeniul alimentaţiei publice să se conformeze benevol

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat  solicită contribuabililor din domeniul alimentaţiei publice să se conformeze benevol

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat informează contribuabilii din domeniul alimentaţiei publice despre iniţierea unei etape noi în activitatea Serviciului Fiscal de Stat, în care, începând cu ultima săptămână a lunii august, se va purcede la efectuarea de controale fiscale în vederea eliminării fenomenului evazionist. Astfel, dacă pe  perioada lunilor iunie-iulie ale anului 2013 au fost efectuate un șir de acțiuni la agenții economici, care prestează servicii în domeniul alimentaţiei publice, cu scopul conformării benevole  ale acestora, în etapa ce vine colaboratorii fiscali vor recurge la aplicarea de sancţiuni în cazul depistării de activităţi neconforme normelor legale.

Obiectivul final al activităţii SFS fiind acumularea eficientă de venituri către Bugetul Public Naţional, activitate desfăşurată sub imperativul sloganului „Funcţionarul Fiscal – în serviciul contribuabilului!”, atenţionăm că Serviciul Fiscal de Stat nu urmăreşte sancţionarea contribuabililor, ci conformarea benevolă, prin educarea agenţilor economici în spiritul de respectare a legislaţiei. În acest sens informăm că în luna august acțiunile întru conformarea benevolă  vor mai continua.

În scopul promovării conformării benevole şi evitarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare, atenţionăm agenţii economici care activează în domeniul alimentaţiei publice, pe toţi contribuabilii, să se conformeze normelor legale de activitate, cei care vor insista să activeze ilegal riscând să fie sancţionaţi de către colaboratorii fiscali, în cadrul viitoarelor controale fiscale desfăşurate la scară naţională, anunță Serviciul de presă al IFPS.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus