Ministrul afacerilor externe al României, Titus Corlăţean, şi Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, au avut astăzi, 28 august 2013, consultări bilaterale în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
Şeful diplomaţiei române a felicitat autorităţile de la Chişinău pentru progresele obţinute pe calea integrării europene şi a reconfirmat sprijinul ferm şi deplin pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru atingerea ţintelor avute în vedere pentru summit-ul de la Vilnius. Pentru etapa imediat următoare, România susţine parcurgerea rapidă a paşilor procedurali care să permită semnarea, în 2014, a Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, fiind discutate o serie de demersuri propuse de România în acest scop. În egală măsură, ministrul Titus Corlăţean s-a pronunţat pentru recunoaşterea progreselor incontestabile ale Chişinăului în ce priveşte aplicarea Planului de acţiune cu UE privind liberalizarea vizelor şi pentru luarea, în cel mai scurt timp, a unei decizii favorabile aşteptărilor Republicii Moldova.
Miniştrii au trecut în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală, în continuarea discuţiilor extinse prilejuite de vizita de lucru a Prim-ministrului României (Chişinău şi Ungheni, 26-27 august 2013). În lumina lansării recente, de către ambele părţi, a lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, a fost recunoscută importanţa execuţiei obiectivului în termenele convenite, astfel încât acesta să poată contribui la consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova. Ministrul afacerilor externe al României a reiterat totodată importanţa pe care o are finalizarea rapidă a procesului de revenire a programelor SRTv în Republica Moldova, conform celor stabilite de prim-miniştrii celor două ţări, la 27 august 2013.
Cei doi miniştri au discutat totodată calendarul dens de reuniuni bilaterale la diverse niveluri în perioada imediat următoare. Astfel, printre altele, a fost convenită organizarea în această toamnă, la Chişinău, a celei de-a doua reuniuni a Comisiei bilaterale interguvernamentale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Cei doi miniştri au semnat Acordul interguvernamental cu privire la cadrul general şi condiţiile pentru cooperarea în domeniul dezvoltării. Acordul stabileşte principiile şi condiţiile generale ale acordării asistenţei către beneficiarii din Republica Moldova şi prevede, între altele, organizarea de reuniuni anuale pentru evaluarea progreselor înregistrate la nivelul proiectelor aflate în derulare, cât şi pentru stabilirea priorităţilor de asistenţă pentru viitor, în consens cu necesităţile concrete ale Chişinăului. Republica Moldova este principalul beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare acordate de România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cu alocări care se ridică, anual, la minimum 30% din bugetul total. Astfel, în 2013 sunt în curs de lansare 8 proiecte în valoare de 620 000 euro, în prezent fiind în derulare 14 proiecte în valoare de cca. 2,7 milioane euro. Suplimentar, România derulează programe de asistenţă adresate Republicii Moldova sub forma burselor de studii (în valoare de 13 milioane de euro în 2012) şi a proiectelor educaţionale, a transferului de expertiză tehnică, instruire, consultanţă, precum şi prin oferirea de echipamente şi materiale necesare implementării cu succes a proiectelor agreate.
Vizita intervine într-o etapă extrem de intensă a relaţiilor bilaterale, marcată de frecvente întrevederi la nivel înalt şi de progrese în materializarea unor proiecte ambiţioase bilaterale destinate conectării Republicii Moldova la spaţiul european. Amintim în acest cadru, dintre acţiunile recente, vizita de lucru a Prim-ministrului României (Chişinău şi Ungheni, 26-27 august 2013), vizita oficială a Preşedintelui României (Chişinău, 17 iulie 2013), vizita Prim-ministrului Republicii Moldova (Bucureşti, 9 iulie 2013), a doua sesiune a Comisiei interparlamentare pentru integrare europeană (Bucureşti, 18-19 iunie 2013).
În perioada 27-28 august 2013, Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, participă la Bucureşti la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, la invitaţia ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean.
În dimineaţa zilei de 28 august 2013, şefa diplomaţiei de la Chişinău a avut o intervenţie în cadrul sesiunii plenare a Reuniunii, în cadrul căreia a abordat teme legate, în principal, de parcursul european al Republicii Moldova şi de obiectivele de etapă propuse atât pe durata preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE, în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic (Vilnius, noiembrie 2013), cât şi pentru perioada imediat ulterioară acestui important moment pentru agenda europeană a Chişinăului, anunță un comunical al MAE român.