Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.08.2013

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege privind performanța energetică a clădirilor

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege privind performanța energetică a clădirilor

Potrivit documentului, casele de locuit, blocurile cu mai multe apartamente, școlile, spitalele, clădirile cu destinație sportivă sau centrele comerciale vor fi supuse certificării în vederea performanței energetice. Excepție fac edificiile incluse în Registrul monumentelor locale sau naționale, locașurile de cult, construcțiile provizorii utilizate pentru o perioadă de cel mult doi ani sau clădirile cu o suprafață mai mică de 50 m.p.

Astfel, prin proiectul legii se instituie un nou instrument în domeniul eficienţei energetice a clădirilor - inspecţia periodică a sistemelor de încălzire şi de climatizare din clădiri.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor are dreptul și obligația de a stabili cerinţele minime de performanţă energetică a clădirilor, printr-un document normativ în construcţii.

Noile cerințe au scopul de a reduce consumul de energie în clădirile noi cu cel puţin 30% față de cele care se construiesc acum şi de 2-3 ori comparativ cu cele vechi, reducerea facturii pentru încălzire în clădirile noi cu peste 5000 de lei anual pentru un apartament cu 2 camere (60 m2) sau economii de peste 200 milioane de lei pentru toate blocurile de locuit noi construite din 2012 până în 2020.

Clădirilor din Republica Moldova le revin circa 45% din consumul final de energie. Aproximativ 56% au fost construite înainte de anul 1975, iar 2% - după 2006, cînd a fost aprobat normativul în construcţii privind protecţia termică a clădirilor.

Proiectul Legii privind performanţa energetică a clădirilor a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, cu suportul proiectului internaţional finanţat de Fondul Sida-BERD de Cooperare Tehnică pentru Eficienţa Energetică în Moldova, anunță un comunicat al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus