Procuratura Anticorupţie a declanşat urmărirea penală pe faptul coruperii pasive, comise de către un inspector al Regimentului de Patrulă şi Santinelă „SCUT” al Comisariatului General de Poliţie.
Operaţiunea de reţinere a fost realizată în centrul capitalei de angajaţii Direcţiei securitate internă a Ministerului Afacerilor Interne.
Din materialele cauzei penale rezultă că, poliţistul ar fi acceptat şi primit 600 lei de la un conducător auto pentru a nu documenta încălcările regulilor circulaţiei rutiere comise de către acesta.
Fiind audiat şi recunoscut de procurori în calitate de bănuit, poliţistul şi-a recunoscut vina, actualmente fiind cercetat în stare de libertate.
Conducătorul autoturismului a ajuns şi el în vizorul procurorilor, acesta fiind cercetat pentru corupere activă.
Urmărirea penală pe acest caz continuă, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.