Un nou proiect de infrastructură de interes național, în domeniul construcției drumurilor, va fi implementat în Republica Moldova, fiind finanțat de investitori chinezi. Detaliile acestui proiect au fost discutate astăzi în cadrul unei întrevederi a Vicepreşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu o delegație a companiei chineze „Sinohydro Group Ltd.”, condusă de Zhang Yunli.
În cadrul discuțiilor, Vicepreședintele Parlamentului s-a referit la eforturile autorităților de la Chișinău de a asigura climatul investițional favorabil și transparent pentru toți investitorii străini, inclusiv pentru companiile chineze. Potrivit Vicepreședintelui Parlamentului, pe parcursul anului 2014 se preconizează implementarea mai multor proiecte naționale în domeniul infrastructurii, ceea ce poate reprezenta o oportunitate pentru investiții din partea companiei „Sinohydro”.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii referitor la perspectivele investițiilor străine în Republica Moldova, inclusiv la posibilitatea companiei “Sinohydro” de a investi în domeniul energetic din țară. În context, Andrian Candu a remarcat importanța diversificării surselor de livrare a energiei în Republica Moldova și a surselor de energie alternativă, urmare a cerințelor Uniunii Europene.
Compania chineză ”Sinohydro”, specializată în activităţi de inginerie şi construcţii hidroenergetice, desfășoară, la nivel global, proiecte de arhitectură, energie electrică, imobiliare, cercetare şi dezvoltare, design şi producția echipamentelor de construcţie, anunță un comunicat al Legislativului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.09.2013Un nou proiect de infrastructură a drumurilorva fi implementat în Republica Moldova
Comentarii (1)