Guvernul Republicii Moldova a lansat Serviciul Guvernamental de Plăţi Electronice (MPay), sistem informațional cu ajutorul căruia pot fi achitate diverse servicii publice online. MPay face posibilă plata serviciilor prin intermediul mai multor instrumente, cum ar fi: carduri bancare, terminale de plată, sisteme e-banking și plăți în numerar. Modalitatea de plată este aleasă de către utilizator. Momentan pe piața Republicii Moldova există circa un milion de carduri bancare. Deținătorii acestora, în premieră, vor opera plăți electronice pentru servicii publice. În cazul plăților în numerar, cetățenii care nu au acces la internet se pot adresa la ghișeele băncilor conectate sau la oficiile Poștei Moldovei. Operatorii vor accesa serviciul MPay și vor ajuta cetățenii să opereze plăți online.
La prima etapă, cetățenii vor putea achita în format electronic serviciile ÎS „Cadastru”, taxa pentru e-Cazier, serviciile ÎS „Registru”, taxa pentru procurarea mijloacelor de identificare a animalelor domestice, costul documentelor primare tipizate eliberate de Serviciul Fiscal de Stat și costul pentru obținerea duplicatelor și extraselor de acte de stare civilă.
Scenariul de achitare este simplu. Accesați e-Serviciul de pe portalul servicii.gov.md, completați cererea online. Serviciul va calcula suma spre plată și vă va propune achitarea prin MPay. Veți fi redirecționați pe site-ul mpay.gov.md unde veți putea selecta modalitatea de achitare și efectua plata. La sfârșitul operațiunii, serviciul va veni cu o confirmare de plată. În orice moment puteți verifica statutul plății.
Prin intermediul MPay pot fi achitate și serviciile offline, comanda cărora se efectuează la ghișeul instituțiilor publice. Pentru aceasta urmează să accesați pagina mpay.gov.md, să selectați serviciul și să introduceți numărul comenzii, cererii sau a procesului verbal. Ulterior veți plăti pentru serviciu la fel cum o faceți și la terminalele de plată.
Primul Ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă: „ Astăzi, Guvernul ţării face încă un pas pentru a fi mai aproape de cetățeni și a le simplifica viața. Consider că instrumentele de E-guvernare sunt printre cele mai eficiente în lupta cu corupţia. Computerul nu ia mită. Ţări precum Estonia, Singapore, Malta, Austria, care utilizează masiv tehnologiile moderne, au administraţii mult mai performante, cu nivel scăzut de corupţie, nivel de bunăstare înalt şi cetăţeni mai fericiţi.”
Directoarea Centrului de Guvernare Electronică, Stela MOCAN, susține că „serviciul guvernamental de plăți electronice MPay oferă siguranță și confort cetățenilor. Pentru instituțiile publice, MPay înseamnă transparență, eficiență, mai puțină birocrație și corupție.”
În prezent, circa 60 la sută din serviciile publice din Republica Moldova sunt servicii cu plată.
Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice MPay este implementat de Centrul de Guvernare Electronică, Centrul pentru Telecomunicații Speciale în colaborare cu Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, operatorii de plăţi (Moldova Agroindbank, Victoriabank, Moldindconbank, Banca de Economii, QIWI Moldova) și compania Q Systems în cadrul proiectului “e-Transformarea Guvernării” al Băncii Mondiale.
1. Spot video: http://www.youtube.com/watch?v=N6kLfEltEx8&feature=c4-overview&list=UUQiYfbOzuf2A4GH2R_inZfQ