Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.09.2013

Întrevedere Titus Corlățean – Vitalie Marinuţa

Întrevedere Titus Corlățean – Vitalie Marinuţa

Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a avut vineri, 20 septembrie, o întrevedere cu ministrul apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa, aflat în vizită la Bucureşti la invitaţia ministrului român al apărării naţionale.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au evidenţiat nivelul remarcabil al relaţiei bilaterale, atât în planul dialogului politic, cât şi în cel al cooperării sectoriale. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat că prioritatea acţiunii guvernamentale, pentru perioada imediat următoare, trebuie să fie aplicarea înţelegerilor concrete convenite în recentele contacte la nivelul Prim-miniştrilor (Bucureşti, 9 iulie 2013, respectiv Chişinău, 26-27 august 2013), îndeosebi a celor pe linia conectării mai strânse a Republicii Moldova la România şi, implicit, la spaţiul european. Şeful diplomaţiei române a salutat cooperarea extinsă la nivelul ministerelor apărării din cele două state şi a evidenţiat rolul programelor de pregătire menite să consolideze standardele profesionale ale experţilor militari din Republica Moldova.

Au fost abordate, de asemenea, subiecte de actualitate din plan regional, inclusiv dezvoltările recente din relaţiile comerciale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Ministrul Titus Corlăţean a informat în legătură cu concluziile degajate la nivelul Uniunii Europene în legătură cu acest dosar.

Ministrul Vitalie Marinuţa a prezentat priorităţile agendei de reforme a guvernului de la Chişinău şi rezultatele aşteptate în acest sens  în perioada imediat următoare, îndeosebi pe linia apropierii de Europa.

În acest context, şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul deplin pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi pentru atingerea obiectivelor de etapă avute în vedere pentru apropiatul summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013. Ministrul Titus Corlăţean a asigurat că intrarea în vigoare, cât mai rapid posibil după summit-ul de la Vilnius, a noului cadru contractual între Republica Moldova şi Uniunea Europeană rămâne un obiectiv de primă importanţă pentru România. „Chişinăul poate conta, ca şi până acum, pe întregul nostru angajament în această direcţie”, a precizat ministrul Titus Corlăţean.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus