Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.09.2013

Investigaţii privind fraude cu fonduri externe

Factori de decizie din cadrul mai multor organizaţii neguvernamentale au ajuns în vizorul Procuraturii Anticorupţie, după ce reprezentanţi ai Consiliul Europei au solicitat implicarea organelor de drept din Republica Moldova pentru a verifica legalitatea utilizării banilor din granturile externe, acordate pentru implementarea unor proiecte.

Pe acest caz, Procuratura Anticorupţie a declanşat o cauză penală pentru escrocherie, abuz de serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, în rezultatul măsurilor de urmărire penală întreprinse, fiind documentată o schemă ilegală de sustragere a granturilor acordate prin programele Consiliului Europei. Recent, pe acest caz procurorii i-au reţinut pe trei reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale, chiar în momentul în care împărţeau o tranşă de 16 mii de euro, obţinuţi prin fraudă. Unul dintre reţinuţi este organizatorul schemei criminale şi potrivit materialelor cauzei penale, din banii obţinuţi anterior prin metode ilegale acesta şi-ar fi achiziţionat un apartament în centrul capitalei.

Potrivit procurorilor, ONG-urile vizate ar fi prezentat unei fundaţii date eronate despre activitatea acestora, modalitatea şi temeinicia folosirii banilor, întocmeau programe privind pseudoactivităţi, care, de fapt, nu erau realizate, precum şi rapoarte false, dobîndind prin înşelăciune de la donatorii europeni mijloace financiare în proporţii deosebit de mari.

Operaţiunea de documentare a acestei scheme criminale a fost realizată de Procuratura Anticorupţie în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, care, începînd cu anul 2009 pînă în prezent, au stabilit un prejudiciu de aproximativ 50 000 euro cauzat donatorilor europeni.

Procuratura Anticorupţie continuă acţiunile de urmărire penală pe acest caz pentru a identifica toate persoanele implicate în această schemă ilegală şi tragerea lor la răspundere, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus