Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.09.2013

Valeriu Lazăr a discutat la Bruxelles cu Gunther Oettinger, Comisarul European pentru Energie

Valeriu Lazăr a discutat la Bruxelles cu Gunther Oettinger, Comisarul European pentru Energie

În perioada 24-25 septembrie 2013, Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. În prima zi a vizitei, Vicepremierul Lazăr a avut întrevederi cu Gunther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, Jean-Luc Demarty, Director General pentru Comerț în cadrul Comisiei Europene, precum și cu  Michael Köhler, Director în cadrul Directoratului General pentru Dezvoltare și Cooperare (DG DEVCO).
 
În cadrul discuțiilor cu Gunther Oettinger, Lazăr s-a referit la ultimele evoluții ce țin de cooperarea RM-UE în domeniul energetic. Valeriu Lazăr a exprimat mulțumiri Comisarului pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în vederea asigurării securității energetice și ajustării la standardele europene în acest sector. A fost subliniată semnificația vizitei Comisarului Oettinger în Moldova la sfîrșitul lunii august curent, pentru a marca inaugurarea lucrărilor de construcție a gazoductului Iași-Ungheni, care este un pas important pentru asigurarea diversificării surselor de energie pentru țara noastră. Lazăr l-a asigurat pe Comisarul european că RM este un partener credibil în domeniul energetic, inclusiv ca ţară de tranzit în regiunea noastră.
 
Potrivit Ministerului Economiei, Comisarul Oettinger a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru proiectele care vizează securitatea energetică a Republicii Moldova.
 
În cadrul întrevederii cu Jean-Luc Demarty, Directorul General pentru Comerţ, a fost subliniat interesul RM de a semna cât de curând posibil Acordul de Acociere, care prevede crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Ambii interlocutori au căzut de acord asupra perspectivelor comerciale bune pe care le va oferi DCFTA.
 
Vicepremierul Lazăr și Michael Köhler, Directorul pentru Vecinătate din cadrul DG DEVCO, au abordat stadiul actual al asistenței UE oferite Republicii Moldova. În acest sens, s-a efectuat o trecere în revistă a programelor și proiectelor în derulare finanțate de către UE. În special, s-a vorbit despre majorarea asistenţei financiare acordate de UE conform principiului „more for more” în domenii care au efect multiplicator.   

cuvinte-cheie:

Comentarii (3)

 

Sus