Această declarație a fost făcută la New York de Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, în cadrul întrevederii cu Iurie Leancă. Cei doi oficiali se află în Statele Unite ale Americii cu prilejul desfăşurării celei de-a 68-a sesiune a Adunării Generale ONU.
În cadrul întrevederii, părţile au remarcat că între Moldova şi Lituania se dezvoltă un dialog politic dinamic şi consistent. Iurie Leancă a menţionat că Republica Moldova apreciază înalt susţinerea constantă oferită de Lituania în promovarea reformelor interne, dar și sprijinul în cadrul UE şi OSCE.
De asemenea, Premierul a reiterat semnificaţia pentru Republica Moldova a Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, pe 28-29 noiembrie 2013, şi a urat succese Lituaniei cu ocazia preluării la 1 iulie 2013 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
La rândul său, Dalia Grybauskaite a menţionat că Lituania este primul stat ex-sovietic, care preia preşedinţia rotativă a UE. Dalia Grybauskaite a precizat că Preşedinţia lituaniană se axează pe trei obiective primordiale - o Europă credibilă, în continuă creştere şi deschisă.
Republica Moldova şi Lituania au semnat până în prezent 46 de acorduri bilaterale, inclusiv în domeniile: securităţii sociale, serviciilor aeriene, educaţiei, apărării, transportului, informează un comunicat al Guvernului.