Interlic.md

Cine câştigă şi cine pierde de pe urma deprecierii controlate a leului? Despre politica monetară, operată în ultimele luni de către Banca Naţională corespondentul săptămânalul „Economist” a discutat cu Adrian Lupuşor, Director Executiv al centrului analitic Expert Grup.

Dle Lupuşor, cum apreciaţi rolul BNM în procesul de depreciere a leului pe care îl urmărim în acest an?

Banca Naţională a recunoscut că a utilizat cursul de schimb ca instrument de politică monetară. Din cauza că au existat presiuni deflaţioniste, BNM a recurs la măsuri neortodoxe pentru a alimenta, cât de paradoxal n-ar suna asta, creşterea preţurilor. Mai bine spus - pentru a nu permite preţurilor să crească prea lent. În acest scop BNM a recurs la o depreciere controlată prin cumpărarea de valută străină şi vânzarea de valută naţională pe piaţă.   Aceste acţiuni au provocat o depreciere a leului contrară tendinţelor sezoniere. Desigur, asupra evoluţiei cursului au influenţat şi alţi factori însă cel mai important este acesta.

Pe cine favorizează această politică a BNM?

Deşi nu cred că BNM şi-a propus alte obiective decât menţinerea inflaţiei în coridorul stabilit există şi beneficiari tangenţiali ai politicii sale monetare. În primul rând este vorba de Guvern care obţine mai mulţi bani din taxele aplicate la importurile de mărfuri, care reprezintă o  parte importantă din buget. Acestea se aplică asupra valorii exprimate în lei şi dacă valoarea exprimată în lei creşte, cresc respectiv şi intrările la buget. De asemenea, atunci când se depreciază leul, mărfurile autohtone devin mai competitive şi, astfel, sunt favorizaţi exportatorii care obţin un avantaj de preţ. Exportatorii pot câştiga şi din rata de schimb. Adică, în momentul când primesc banii pentru mărfurile livrate peste hotare, în euro sau dolari, obţin mai mulţi lei. Cei ce lucrează peste hotare sau cei ce beneficiază de remitenţe au de asemenea de câştigat. Printre câştigători se numără şi băncile sau instituţiile de finanţare care au acordat credite în valută străină. Statul mai poate fi favorizat şi în cazul primirii tranşelor de asistenţă financiară externă. Atunci când sumele primite sunt convertite în valută naţionale el se alege cu mai mulţi lei.

Şi cine sunt perdanţii?

Importatorii sunt principalii perdanţi şi trebuie de menţionat aici  că Moldova importă mult mai mult decât exportă. Deficitul de cont curent ca pondere în PIB este la un nivel alarmant şi sunt studii care demonstrează că deficitul contului curent nu este sustenabil. Ţara nu are suficiente resurse pentru a-şi acoperi consumul şi în cazul dat deprecierea leului este binevenită pentru că este o modalitate de reducere a acestui cont de deficit curent prin stimularea exporturilor datorită competitivităţii preţurilor. Aceasta nu poate fi, însă, o măsură pe termen lung deoarece competitivitatea pe termen lung depinde în primul rând de calitate şi mai puţin de preţ.


Dar, în pofida acestei deprecieri evoluţia Indicelui Preţurilor de Consum până la finele lunii august n-a fost afectată. Preţurile au rămas stabile în acea perioadă.

În prima jumătate a anului creşterea economică a fost destul de volatilă, cererea a fost destul de slabă şi asta s-a răsfrânt asupra preţurilor relativ stabile. După aceasta a urmat recolta bogată, care a redus preţurile la produsele agroalimentare atât pe piaţa internă cât şi la bursele agricole internaţionale. Acestea au reprezentat, de fapt efecte deflaţioniste.

Când se vorbeşte despre reacţia în lanţ a scumpirilor provocate de depreciere, se are în vedere în primul rând preţurile la resursele energetice.

De fapt, asigurarea recentă a unui preţ cu 10 dolari mai mic de cumpărare a gazelor din Federaţia Rusă a absorbit scumpirile ce s-ar fi putut produce. Pe de altă parte, gazul livrat la consumatori nici nu se va ieftini. În ce priveşte carburanţii, este firesc ca aceştia să se scumpească.

Cum poate fi afectată sfera producătoare a economiei?

Există multe industrii care importă materie primă şi apoi, după o oarecare prelucrare, o reexportă. Evident că aici se scumpeşte costul materiei prime importate ceia ce sporeşte costurile de producere a mărfurilor şi, până la urmă, este afectată competitivitatea. Cu alte cuvinte, dacă unii exportatori ar putea câştiga în competitivitate de pe urma deprecierii, pot să şi piardă din competitivitate de pe urma scumpirii materiilor prime de import.

Nu putem vorbi despre beneficiari neţi  sau perdanţi neţi deoarece există efecte mixte. La remitenţe avem aceiaşi situaţie. Valoarea lor în monedă naţională creşte însă deprecierea leului duce la creşterea preţurilor. Nu imediat dar ca efect de runda a doua aceasta este inevitabil. Astfel, acest avantaj este subminat de erodarea puterii de cumpărare. Principalul mesaj este că deprecierea are efecte benefice pe termen scurt. Pe termen mediu aceste efecte sunt subminate de alte costuri care sunt mult mai importante. De aceea noi am accentuat în permanenţă că nu ar trebui să se menţină acest instrument neortodox de politică monetară. Cursul trebuie lăsat în plutire liberă iar BNM trebuie să intervină doar atunci când există fluctuaţii excesive. Nu poate fi utilizat în permanenţă cursul de schimb ca instrument de politică monetară deoarece creează presiuni inflaţioniste şi erodează încrederea populaţiei şi agenţilor economici în valuta naţională.

Ar putea scăpa acest proces de sub control?

Desigur ar putea. În special acum când ne apropiem de sezonul de iarnă şi când urmează să crească importurile de resurse energetice. În acelaşi timp avem aceste tensiuni  cu restricţiile la export pe piaţa Federaţiei Ruse. Toate aceste situaţii pot să se răsfrângă asupra deprecierii leului.   Acestea sunt tendinţe care pot crea presiuni de depreciere a leului, deja necontrolate. Nu vreau să vorbesc despre un scenariu apocaliptic dar vor fi presiuni şi BNM poate să fie nevoită să intervină în direcţia opusă pentru a preveni deprecierea leului prin vânzarea dolarilor din rezervele internaţionale ale BNM. „Economist”