Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua marţi, 22 octombrie 2013, o vizită de lucru în Regatul Spaniei, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe şi Cooperării, José Manuel García-Margallo.
În cadrul întrevederii, cei doi miniştri vor semna patru tratate bilaterale privind cooperarea în domeniul educaţiei, culturii şi ştiinţei, privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal, privind cooperarea în domeniul securităţii şi luptei împotriva criminalităţii, şi privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală.
Ministrul Natalia Gherman va mai avea întrevederi cu președintele Congresului Deputaţilor, preşedintele Comisiei Mixte pentru Uniunea Europeană și membrii comisiei de referință a Congresului Deputaţilor.
Potrivit MAEIE, şeful diplomaţiei de la Chişinău va susţine un discurs la Institutul Regal „ELCANO”, un centru de analiză şi prognoză, focalizat pe probleme de actualitate internaţională.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.10.2013Ministrul Natalia Gherman va efectua o vizită în Spania
Comentarii (1)