Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iulian Groza, participă luni, 28 octombrie 2013, la București, la reuniunea miniștrilor de Externe din țările dunărene, eveniment organizat, pentru prima dată, în marja Forumului Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării.
Programul reuniunii prevede abordarea subiectelor ce țin de identificarea acțiunilor comune pentru sporirea valorii Strategiei Dunării în sensul aprofundării și consolidării Pieței Unice europene, includerea Strategiei Dunării în programele operaţionale şi de asistenţă a UE ce urmează a fi finanţate din următorul cadru financiar multianual 2014-2020, precum și valorificarea cooperării transnaţionale şi transfrontaliere existente.
La finele ședinței, participanții la eveniment vor adopta o declarație comună.
Potrivit MAE român, Forumul Anual este principala reuniune a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD) şi reuneşte reprezentanţi guvernamentali din cele 14 state dunărene, alături de oficiali europeni (Comisie, PE, Comitetul regiunilor), reprezentanţi ai regiunilor şi oraşelor dunărene, mediului academic şi de afaceri şi societăţii civile.
Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, va participa la sesiunea de deschidere a Forumului SUERD. De asemenea, Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş va lua parte la lucrările Forumului, inclusiv la sesiunea care va încheia manifestarea.
Desfăşurat sub titlul “Danube Region – stronger together, stronger in the world”, Forumul urmăreşte să reflecte modul în care strategia ajută statele riverane să facă faţă provocărilor actuale comune (mai puternici împreună), dar şi să influenţeze revitalizarea economiei (mai puternici în lume).
Temele de discuţie din sesiunile plenare vor viza: rolul Strategiei Dunării pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, echilibrarea dezvoltării economice cu ecologia şi gestionarea riscurilor de mediu, finanţarea proiectelor pentru Strategia Dunării în viitorul cadru de finanţare europeană 2014-2020.
Sesiunile tematice paralele vor fi structurate în funcţie de cei patru piloni ai Strategiei Dunării, respectiv: conectivitatea, o regiune a Dunării ecologică, o regiune care să se dezvolte pe baza noilor tehnologii şi de care să beneficieze toţi locuitorii săi, care să fie totodată atractivă, eficientă şi sigură.
În premieră, la ediţia din acest an vor fi organizate, în marja Forumului, două reuniuni - reuniunea miniştrilor afacerilor externe şi cea a miniştrilor dezvoltării regionale din statele SUERD. Organizarea acestor reuniuni reprezintă expresia unui angajament politic ferm al României pentru o coordonare de substanţă a structurilor de guvernanţă naţionale şi europene în cadrul strategiei şi pentru corelarea între palierul politic şi executiv în sensul facilitării transferului de competenţe şi bune practici către nivelurile sectoriale şi administrativ-teritoriale.
De asemenea, în această perioadă, în marja Forumului, vor avea loc şi alte evenimente de anvergură macro-regională, organizate de responsabili ai domeniilor prioritare de acţiune ale strategiei, instituţii şi asociaţii de profil, dintre care menţionăm: Danube Financing Dialogue, găzduită de Banca Naţională a României, conferinţa Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CODCR), seminarul Danube Innovation Partnership organizat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, precum şi reuniuni ale grupurilor directoare pentru ariile prioritare competitivitate, educaţie, cultură şi turism.