Vameşii români vor controla, în mod special, bagajale călătorilor care vin din Serbia, Ucraina şi Republia Moldova, dacă aceştia aduc ţigări, alcool, carburant sau produse vegetale, începând cu data de 15 noiembrie, informează Direcţia Generală a Vămilor.
"Începând cu data de 15 noiembrie 2013, la frontierele externe ale comunităţii europene unde controlul vamal se realizează de către România (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova) se vor aplica instrucţiuni speciale de efectuare a controlului vamal asupra următoarelor categorii de bunuri introduse de către călători în bagajele personale: produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete", se arată într-un comunicat emis de Direcţia Generală a Vămilor.
Conform sursei citate, controalele se vor realiza cu ajutorul unei aplicaţii informatice, prin care vameşii vor putea identifica situaţiile în care călătorii introduc în mod frecvent în România cantităţi semnificative din produsele respective, pe care le declară a fi destinate consumului personal şi pe care apoi le vând pe piaţa neagră.
În acest sens, călătorii trebuie să declare bunurile conţinute în bagaje prin completarea "Declaraţiei de bunuri fără caracter comercial", pusă la dispoziţie gratuit de birourile vamale.
Aceste instrucţiuni se vor aplica în fază pilot începând cu data de 1 noiembrie 2013 la Biroul vamal Sighet, sxrie Mediafax.
Trimite e-mail | Printeaza
Externe
31.10.2013Verificări speciale în bagajele celor care intră în România din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova
Comentarii (0)