Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
11.11.2013

Andrei Usatîi: Vor fi posibile intervenţii chirurgicale minim-invazive pe vasele sanguine cu diametru mai mic de 2 mm şi la noi în ţară

Andrei Usatîi: Vor fi posibile intervenţii chirurgicale minim-invazive pe vasele sanguine cu diametru mai mic de 2 mm şi la noi în ţară

La Spitalul Republican a fost inaugurată astăzi Secţia Chirurgie Endovasculară. „Deschiderea acestei secţii marchează un pas important în medicina autohtonă, spre un sistem de sănătate performant, având ca scop asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru populaţie. Acum, vor fi posibile intervenţii chirurgicale minim- invazive pe vasele sanguine cu diametru mai mic de 2 mm şi la noi în ţară. O procedură de diagnostic la acest echipament performant costă între 6 mii şi 40 mii lei, iar aceste costuri vor fi acoperite  de poliţa de asigurare medicală obligatorie”, a menţionat Andrei Usatîi.

Aceasta secţie  beneficiază de cel mai performant aparataj angiografic modern, având în dotare sistemul biplan Siemens Artis Zee Zeego, care costă 1 664 300 euro.

Actualmente,  vor fi posibile intervenţiile chirurgicale vasculare şi cardio-vasculare la pacienţi cu patologii concomitente, la care tratamentul chirurgical tradiţional este contraindicat. În cele mai multe cazuri, intervenţiile endovasculare nu necesită anestezie generală, iar anestezie locală se realizează numai la punctul de puncţie. Deoarece după intervenţiile endovasculare plăgile nu necesita a fi suturate, în cele mai multe cazuri, pacienţii pot fi externaţi din spital în termen de 1-3 zile după operaţie .Aceste tehnici diferite ale chirurgiei endovasculare ajustează de cele mai multe ori costurile şi riscurile care ar interveni în cazul unei intervenţii chirurgicale clasice.

Secţia va asigura anual circa 1400 proceduri în scop diagnostic sau curativ, necesare pacienţilor diabetici, bolnavilor de cancer, cu tumori metastazice şi alte maladii severe. În secţie activează trei chirurgi endovasculari şi trei radiologi intervenţionişti, cu experienţă de lucru în domeniu şi mai multe stagieri în Germania, Austria, Rusia şi România, anunță un comunicat al Ministerului Sănătății.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus