Începând cu data de 12 noiembrie 2013, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova dispune de un registru electronic al armelor, care asigură un control şi un management corespunzător circuitului legal al armelor.
Guvernul României a oferit asistenţă în valoare de 113.000 dolari SUA prin intermediul unui proiect de consolidare a capacităţilor instituţionale ale MAI în domeniul combaterii criminalităţii, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru a asigura un schimb securizat şi rapid de date privind circulaţia armelor pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit MAI, fiecare inspectorat de poliţie din ţară a fost dotat cu calculatoare şi alte echipamente IT, care oferă posibilitatea să introducă în registrul electronic al armelor date despre armă şi deţinătorul de armă, să facă schimb on-line de date şi să acceseze pe canale securizate datele disponibile fără a mai fi necesară transmiterea unor demersuri în scris. Acesta contribuie la sporirea eficienţei în activitate şi accelerarea procedurilor implicate, în special în contextul investigaţiilor penale privind utilizarea şi circulaţia armelor mici şi uşoare.
Republica Moldova, de rând cu alte state-membre ale ONU, a adoptat Programul de acţiuni al ONU din 2001 pentru prevenirea, combaterea şi eradicarea comerţului ilicit cu arme mici şi uşoare. Prin acest Program, Guvernele s-au angajat să întreprindă acţiuni de îmbunătăţite a cadrului legislativ naţional privind controlul asupra importului şi exportului de arme, gestionarea stocurilor de arme, cooperarea regională şi internaţională.