Propunerea privind liberalizarea acestui sector a venit din partea ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Moldova, Vasile Botnari, în cadrul întâlnirii cu omologul său ucrainean, Vladimir Kozak, care au avut loc astăzi la Kiev. Vasile Botnari i-a transmis ministrului ucrainean al Infrastructurii proiectul de Protocol pentru modificarea în acest sens a Acordului moldo-ucrainean privind transportul internaţional rutier.
Ministrul moldovean al Transporturilor și al Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a subliniat în discuţiile cu ministrul ucrainean al Infrastructurii că actuala cotă de autorizaţii pentru transportul rutier internaţional de mărfuri nu satisface nevoile transportatorilor moldoveni, declarându-se convins că eliminarea autorizaţiilor va intensifica schimburile comerciale dintre Moldova şi Ucraina.
„An de an, transportatorii moldoveni se confruntă cu problema deficitul de autorizaţii de transport bilaterale şi de tranzit prin Ucraina, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor fiind nevoit să intervină cu demersuri pentru suplinirea numărului de autorizaţii. Eliminarea acestei bariere prin liberalizarea transporturilor este extrem de aşteptată de către transportatori şi va fi un impuls semnificativ pentru creşterea schimburilor comerciale”, a spus Vasile Botnari.
La rândul său, ministrul ucrainean al Infrastructurii, Vladimir Kozak, s-a angajat să examineze posibilitatea liberalizării transportului bilateral de mărfuri. „Experţii noştri vor examina proiectul Protocolului, după care sperăm să ajungem la definitivarea acestuia”, a spus Kozak.
Între timp, cei doi oficiali au convenit divizarea autorizaţiilor eliberate de Ucraina pentru transportatorii moldoveni pe categorii separate – pentru tranzit şi bilaterale pentru Ucraina, ceea ce va uşura utilizarea acestora.
De asemenea, în cadrul discuţiei cu omologul său, ministrul moldovean al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a abordat problema calității drumurilor de la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene Tudora, Palanca, Ocniţa etc. În acest context, ministrul Vasile Botnari a menţionat că partea moldovenească va include aceste sectoare în programul de reabilitare a drumurilor. Potrivit omologului său, Vladimir Kozak, şi partea Ucraineană va prevede, din 2014, mijloace băneşti pentru a repara sectoarele critice, anunță un comunicat al MTID.