Proiectul-pilot „Dezvoltarea instrumentelor moderne de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord, utilizând tehnologia GIS" (GIS - Sistemul Datelor Geospațiale), concept de proiect elaborat și propus de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), va fi sprijinit financiar din sursele Republicii Cehe, prin intermediul Agenției Cehe pentru Dezvoltare. În acest sens, Republica Cehă va oferi un grant în valoare de 537 326,80 de euro.
Despre această oportunitate au discutat ieri, în cadrul unei întruniri la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și directorul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, Michael Kaplan.
În 2013, proiectul-pilot menționat a fost îmbunătățit în cadrul proiectului Twinning „Dezvoltarea capacităţilor în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova", grație suportului consultativ și metodologic din partea experților francezi și români.
„Acest proiect-pilot este încă un pas ce ne va apropia de standardele Uniunii Europene. Putem spune că, odată cu implementarea acestui proiect-pilot, ADR Nord va trece la un nivel superior de implementare a proiectelor. Proiectul-pilot de dezvoltare a instrumentelor moderne de planificare, utilizând sistemul datelor geospațiale, este un proiect de anvergură în sensul deplin al cuvântului. Rezultatele proiectului vor declanşa un nou tip de planificare strategică", susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Obiectivul general al proiectului este crearea conexiunilor între ADR Nord şi cele 11 raioane şi municipiul Bălţi din Regiunea de Dezvoltare Nord și, respectiv, ADR Sud și cele 8 raioane din Regiunea de Dezvoltare Sud. Conexiunile se vor face în vederea schimbului de date și planificarea teritorială, facilitarea accesului autorităților locale, potențialilor investitori și al publicului larg la date și informații statistice din Regiunile de Dezvoltare Nord și Sud.
Platforma complexă GIS reprezintă un suport modern şi eficient în facilitarea deciziilor privind dezvoltarea regională, atragerea investitorilor, valorificarea potenţialului turistic al regiunilor, precum şi pentru elaborarea unor analize socio-economice.
Proiectul-pilot va fi implementat, în perioada anilor 2014-1016, în Regiunile de Dezvoltare Nord și Sud, cu posibilitatea extinderii acestuia în Regiunea de Dezvoltare Centru. Partenerii proiectului-pilot elaborat de ADR Nord sunt ADR Sud și administrațiile publice locale de nivelul II din Regiunile de Dezvoltare Nord și Sud.
Totodată, e de menționat faptul că la întrunirea de ieri din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, directorul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, Michael Kaplan, și viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, au identificat perspectivele colaborării bilaterale în domeniul dezvoltării regionale pentru anii 2014-2015 și au stabilit prioritățile de implementare a proiectelor în Regiunile de Dezvoltare Nord și Sud.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.11.2013Cehia va oferi peste 500 de mii de euro pentru elaborarea unei platforme moderne de planificare teritorială în Regiunile de Dezvoltare Nord și Sud
Comentarii (0)