Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.11.2013

Nicolae Timofti s-a adresat cu un mesaj către cetățenii Republicii Moldova cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius

Nicolae Timofti s-a adresat cu un mesaj către cetățenii Republicii Moldova cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius

Președintele Nicolae Timofti s-a adresat astăzi, 27 noiembrie a.c., la ora 19.00, la postul public de televiziune Moldova 1, cu un mesaj către cetățenii Republicii Moldova cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Prezentăm textul integral al mesajului:

„Stimați compatrioți,
Momentul Vilnius, summit-ul Parteneriatului Estic, pe care l-am așteptat cu nerăbdare în ultima perioadă, este pe punctul de a se produce. La Vilnius vom parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, stabilind astfel premisele pentru o decisivă legătură politică și economică cu spațiul european.

Acest eveniment marchează o cotitură în destinul țării noastre și înseamnă că nu mai suntem singuri în năzuințele noastre, în dorința de a trăi mai bine într-o societate civilizată și prosperă. Ne alăturăm unui spațiu al păcii, siguranței și prosperității, în care oamenii sunt solidari unii cu alții, iar statele comunitare își ajută partenerii să facă față celor mai dificile provocări.
Ne amintim de reacția promptă de susținere a Comisiei Europene la impasul în care s-a pomenit în această toamnă industria noastră vinicolă.

În ultimii ani, Occidentul a ajutat enorm Republica Moldova, prin proiecte de reformare a instituțiilor și de infrastructură în diverse domenii. Așa au putut fi dezvoltate în țara noastră numeroase noi lucrări de utilitate publică: drumuri, rețele termice, de apă și canalizare, sisteme de irigare, școli, grădinițe, spitale, centre sociale și de cultură, servicii publice moderne.
Și mai multe rezultate ale asocierii cu Uniunea Europeană se vor vedea în timp.

Sperăm ca anul viitor să fie luată decizia care ne va permite să călătorim fără vize în Uniunea Europeană și astfel să ne bucurăm și noi de unul dintre drepturile de bază ale omului, acela de liberă circulație.

Privim cu încredere în viitor la posibilitatea ca, având sprijinul Uniunii Europene, să ne putem organiza viața mai bine, să ne reformăm instituțiile, să ne modernizăm agricultura și întreaga economie, să asigurăm respectarea drepturilor omului.
Vreau să subliniez că de aceste realizări vor beneficia toți cetățenii țării noastre, indiferent de zona în care locuiesc, de apartenența etnică, de vederile politice pe care le au și de starea lor socială. Dar pentru ca să obținem traiul râvnit, trebuie să fim uniți și să credem în șansa de a face din Republica Moldova o țară cu adevărat europeană.

Transformările impresionante, prin care au trecut statele din fostul bloc comunist, care au aderat la spațiul comunitar, ne întăresc în convingerea că mergem pe un drum corect.

Dar am urmărit cu toții încercările din ultima vreme ale unor forțe politice, care nu cred că doresc binele acestei țări, de a submina cursul european pe care ni l-am ales. Vreau să le spun acestor lideri care nesocotesc voința poporului de a merge în Europa, că societatea noastră s-a maturizat îndeajuns ca să înțeleagă că a venit timpul să ne desprindem de fantomele înșelătoare ale trecutului și că locul nostru este printre țările civilizate.

Nu am iluzia că binele va veni peste noapte, că mâine ne vom trezi în altă țară.

Avem încă multe de făcut: să stârpim corupția, să punem pe baze solide instituțiile publice, să dezvoltăm producerea și comerțul.

Dar cu efortul nostru și cu sprijinul prietenilor europeni, aceste sarcini vor fi îndeplinite, poate mai repede decât ni se pare acum. Important este că avem o viziune și că ni se întinde o mână.

Dragi compatrioți,

Încheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este o realizare care vă aparține. Este expresia voinței și muncii Dumneavoastră de zi cu zi. Diplomația noastră și întreaga coaliție politică pro-europeană doar a pus în practică voința Dumneavoastră. Am venit astăzi în fața Dumneavoastră să vă mulțumesc încă o dată pentru alegerea pro-europeană pe care ați făcut-o. O alegere care trebuie menținută, spre binele nostru, al tuturor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus